Poezii despre Viaţă:

În pasul toamnei-ai mers prin suflet
Venind spre mine cu-al tău umblet
De mi-am compus o rugăminte
Ca să nu-mi tulburi cele sfinte.

Eu cred ca esti o mare fara tarm.
Eu cred ca sunt un zburator in drum spre stele.
Le vad in tine reflectate si-as putea,
Plonjand in mare sa ajung la ele.

În suflet viu și-n dor de seară
În strofa mea din vis ce zboară
Mai simt tăcerea din cuvinte
O armă albă-n cele sfinte.

Cum scrii despre iubirea ce te frânge,
Când glasul tău se stinge în tăcere?
Cuvântul tău pe tâmplă nu-ți ajunge,
Și nu răspunde decât cu durere.

Te caută-n oglindă cu margini de tăcere,
Unde se frânge timpul c-o șoaptă de durere.
Se-aude cum suspină o clipă care moare,
Și-n ea tresare gândul cu vechea lui chemare.

Ce foşnet sec e în grãdinile îmbãtrânite!
O frenezie a unirii i-a cuprins pe fiecare
Nu mai distingi de-i vânãtã, urzicã sau e floare,
Aceeaşi mascã verde pe chipuri adormite.

Cum îți ierți inima, când bate în tăcere,
Când nu găsește drum, nici rost, nici mângâiere?
Când poartă înapoi regrete fără nume
Și vrea să fugă-n vis, departe de lume?

Să știu că pot e cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat  în  viață
sau poate alta doilea
primul a fost să cunosc iubirea
aceea iubire despre care scriu poeții

În tine zac memorii fără nume,
Cu pași pierduți prin vechile albume
Te cheamă-n somn cu glasuri din trecut,
Și lasă-n suflet iar un dor tăcut.

Un strigăt din suflet se rupe-n tăcere,
Cuprins de o teamă ce nu se mai cere,
În piept răscolit de dureri neauzite,
Se zbate-n chemări și-n tăceri nesfârșite.