Poezii despre Viaţă:

Plângând în șir,
Se frânge vântul-n crengi plecate,
Pe-o cărare-n frunze moarte,
Timpul trece… nu se-arată.

Nebun dintr-o iezle,
Cu suflet trup și rupt,
Cosând cu-n fir de plumb,
Moartea-n oglinzilor moarte.

M-am pierdut cândva în cutele unui cuvant
neștiind începutul nici sfârșitul
doar înțelesul ce îmi curgea prin creier
abandonându-mă unui univers creat de himere

Am trecut prin munți sculptați de ploi
Cerul s-a-nchis și s-a deschis pentru noi
Am ținut stelele-n palma mea
Am fost aici înainte de vremea rea

1 Iunie – Ziua Copiilor
Ce înțeleg eu acum?
Că timpul e trecător
Și-ți trebuie un drum.

Împreună dar singuri...
întotdeauna te-am iertat
și pe tine
și pe mine

Uneori, drumul se frânge,
ca o frunză uscată în palmă,
și-atunci e timpul să mergi
înăuntru.

Plină-i ceaţa cu sufletul tău
In rădăcini stă pământul de mâine
Mai aud doar şoapte, ce-mi vor buzele tale
zăpada tot renaşte...şi mie rău

Este ceva magic în felul în care o inimă
se înfioară la atingerea unui fir de lumină.
Acolo e forța de a simți lumea fără platoșă,
forța de a dansa desculț pe marginea vieții

Nu pierde timpul
sunt scurte diminețile
uneori se face atât de repede amiază
încât uităm răsăriturile