Poezii despre Viaţă:

Lumina ta
...
Să nu te-nșiri pe-a lumii țesătură,
Să nu te prindă-n deasa ei urzeală,

Te plicisești cu tine uneori?
...
Transpiri cercând să nu te plictisești?
Te plictisești cu tine uneori?

Nici timpul, parcă,
Nu mai ține cu noi;
Totu-i răvășit de convulsii,
De minciună și de teamă.

E prea târziu

Suntem așa de singuri și de jos
Atât de hotărât ostentativi,

Timpul se risipește în clipe
ce curg peste om ca binecuvântare ori hău
și se adună în trăiri
ca o pată de ruj pe o cămașă albă

absențe
mătură odăile timpului-
nod nedesfăcut
în înțelegerea manifestării

Într-o zi de vară, caniculă afară,
Un om pe bancă, cu gura uscată și mort de foame.
Mai bine dormea, să aibă scăpare —
Un lucru știa de mic: ghici la ce s-a gândit oare?

Tu și lumea

Lumea-i așa cum este, n-are nimic cu tine
Lumea-i a tuturora, nu este doar a ta,

Stele vișini,
Cad ușor..
Pe trupu’ meu..
Sfărmându-mi sufletu’,

Ispitei
...
Lasă ceții să salte voluptatea
La rang de artă mitocondrială