Poezii despre Viaţă:

cuvintele sunt prăpastia în care
poetul se prăbuseste
cade într-o disperare acută
si moare

URMAȘII

Urmași ai luminii din noapte venim
punct zero spre ținta din noi înșine

În liniștea perfect absurdă
a emisferei unde sunt,
cuprins de febră în cuvânt
am pus catrenele să râdă.

am plecat ieri de la tine
fiecare luni este un început
fiecare marți - o cădere
nu merg mai departe

CEA DIN UMBRĂ

Cu stol de chipuri cea din umbră așteaptă speră descântă
vrăjește visează privește-n fântâni sorți în amiază,

ai râs ai zâmbit
te priveau ghioceii
și nu știai că albul iernii nu pleacă niciodată

te-am cunoscut ca pe o frunză
când verde când palidă
încercai să rămâi vie
prin venele tale clorofila

Furtuna din abisuri se zbate printre gânduri
Și pune într-o mână un fulger ce în rânduri
Topește pe hârtie cuvinte-nflăcărate
Și scrumul lor cu vântul se-mprăștie departe.

PE MARGINEA ZIMȚATĂ A FRUNZEI ÎN VÂNT ...

Diotima, iată-ne pe marginea zimțată a frunzei --

Plutește în derivă corabia cu morți,
un val atinge pupa cu buzele livide,
în labirintul rece atâția mateloți
s-au rătăcit spre ceruri cu brațele deschise.