Poezii despre Viaţă:

Se plimbă iar neliniştea în linişti
Mă refrământ într-un aluat de tină,
Pe corbi de vânt, pe florile din inişti
Alerg tardiv tot căutând lumină.

Această roză care moare
sub auspicii de granit
e clipa despărțirii-n care
din cer, un fulger a țâșnit

desenează bagabonții cerculețe în vânt
uneori jonglează cu norii
soarele dispare după primul fum
ca o farfurie zburătoare prin anii saptezeci

Mi-e dezinvoltă pana, acum, când e târziu,
s-a stins în mine focul, și totuși, prea devreme
am pus hotar tăcerea fiorului ce viu
stârnea sufletul rece cu zborul din poeme.

amestec din fugă într-un ritual haotic
frământări, vise, idealuri pătate cu sânge
îmi pipăi chipul respirând un aer de toamnă
povestea frunzelor inspiră păcatul

Primit-ai, VIAȚĂ, prin mandat chemarea
la tribunal să te prezinți îndat’?
Căci clipa e să-ți judecăm trădarea,
c-ai renunțat la propriul tău combat.

mama îmi este credință
pot muta munții cu îmbrățisarea ei
privirea-i străbătută de ani
înseninează cerul din mine

Din jilţu-mi de piatră, revăd răsăritul
Prin noaptea ucisă de zori fumegând,
Cobor în speranţă sfidând infinitul
Neantul foşneşte sub talpa de gând.

CE BINE- AR FI !...


Motto:

e noapte si plânge poetul sub luna aprinsă
un far spre largul tristeții
lumina invită
noaptea mult asteptată de îngeri