Poezii despre Viaţă:

sunt o greseală a naturii sau poate natura o greseală abstractă
iar existența o iluzie care dispare atunci când ultimul neuron moare si apare nimicul
ce mai este si ăsta?
ce mai este si viața ?

Din adâncuri , din străfunduri
Îmi răsar noi începuturi
Niște zile ce-s sortite
A fi clipe strălucite

Viaţa?
Nu e decât o clepsidră
prin care curg
din nimic spre nimic.

Răscolind tăcerea, lungile ecouri,
pe la miezul nopţii, se întorc din nou,
să-mi aducă-n taină magice tablouri
redescoperite într-un vechi tangou.

fata de marmură rece
privea fix spre nicăieri
sculptată la comanda unei lumi care nu știe ce vrea
o lume care face din femei idoli

cântam la două mâini o sonată de Beethoven
pe zidul din fața noastră
se deschidea o scară flexibilă
a unui tempo pierdut

Suflarea harului uman
Și vorba cea înaltă
Se-aprind în cei ce au aflat
Recent ce-i aia Artă.

intri la un moment dat într-o stare firească de indiferență
față de agitația particulelor umane din aerul care te sufocă
te întrebi de ce mai lupți să respiri
de ce ai studiat cosmogonii

ESTE A TA MENIRE

Motto:

salonul de primire din vechiul castel era gol
la pian nimeni nu îl cânta pe Musorgski
în șeminee n-ardea focul
aș fi vrut să-mi adun puterile paranormale