Poezii despre Viaţă:

Nu sunt și n-am să fiu vreodată
o carte scrisă pentru voi,
pun focul meu într-o săgeată
ce-o-ndrept ca fulgerul spre voi.

bag vorbe în mașina de tocat
le iau în pumni și modelez chiftele
hrănind morișca viselor cu ele
prăjite-n lacuri de ulei uzat

CUIE RUGINITE (Ziua întâia)

Vin ciorile pe crengile căzute
și umbrele prin curte se-ndesesc,

Grădinile copilăriei mele,

rămase-n amintire printre astre,

Plâng cerurile cu fața-n palme,
zările tremură,
își contrag limitele:
se-ntunecă!

îmi stă pe limbă un poem
dar să-l rostesc nu prea mă lasă
trudiții șapte ani de-acasă
închiși în spiritul boem

Mi-e dor, mi-e dor
să fiu rătăcitor
În lume ascultat-am rând pe rând
glasul inimilor ce se frâng

gândul meu nu schimbă realitatea
cum realitatea nu schimbă gândul meu
sunt un călău si-mi place cantitatea
de sânge care curge pe crucea unui zeu

Ce-i oare mai frumos pe-această lume,
Decât un cer senin — un cer albastru,
Un câmp cu flori, ori un fior anume, —
Ce-i mai frumos decât să știi ce-i Sacru?

Se făcea duminică în lucrul
Păsării cu aripa de foc,
Printre gândurile gri, în trucul
Fumului ieșind dintr-un chiștoc.