Poezii despre Viaţă:

Am făcut din noi un instrument de măsurare
al timpului, bucuriilor,
primăverii, strigătului de toamnă.
Ne întindem pe un cer gol

Se-ngroapă-n Parnas ultimele muze

Secundelor, prin ere clandestine,
Unde plecați, spre ce mausoleu?

Mergi agale, mergi agale
Și tu crezi că ai scăpare
Pe când noaptea stă și tace
De milenii ea doar zace.

Îmbătrânesc și știu că o să doară
Acest moment în care stau și scriu
Cândva voi fi pe-o coardă de vioară,
Un glas rănit de timpul ăst' pustiu.

Trubadurul

Din taina asta nimeni nu-i să-ți spună,
Ce-am îngropat în noi odinioară,

Eu te condamn la dragoste eternă

Secundele pândesc printre ruine,
Și mă momesc cu-n ciot de Zoroastru,

Για την Σοφία

Cu ochii-nchiși prin bezna siderală,
Mă-ntrec în zbor cu cetele de nori,

Vuiet prin rapane

Eu merg cu vântul, orișiunde-i place,
Cu o busolă veche fără cheie,

bolovanii grei ai Agorei
amintesc de fastul trecutului
marea ascunde în adâncuri mituri
legănate de un tangaj retoric

palme din sticlă
susțin
podul de aur-
soarele,