Poezii despre Viaţă:

ripostă


pe hârtie acelasi nimic

În ploaia de vremuri ridic fruntea cu gânduri
Și pescărușii așază pe ea valuri săpate în riduri
Îngropând visuri. Nisip de regrete se scurge din privire,
Furtuna îl înghite și scuipă dureri dând vremii de știre.

Din trupul meu cândva vor prinde glas
Atâtea chipuri pline de robie.
Voi fi trăit privind întâiul pas,
Pe care-l fac zâmbind pe-aceeași glie!?

Țin palma întinsă spre soare-răsare
și mugurii rup din carnea mea tare,
mi-e frică de noapte, de ziuă mi-e frică,
aș merge desculță prin marea de sticlă

Prin trecerea cea oarbă spre galaxii pierdute
Noi rupem file albe din zilele cernute.
Nedumeriți, bezmetici de- atâta-ncrâncenare
Noi dizolvăm prezentul în clipe oarecare.

Prin legiuni solare răzbate crud un gând
străpuns de nemișcarea din care orice-avânt
prelins sub foi de pace murind închisă-n carte,
din trunchiuri vechi, uscate, o nouă viață arde.

Sub firmamentul luciferic
Mă simt nevolnic și pierdut.
Războinici cu intenții rele
Mă țintuiesc cu ochi de stele

Se întinde peste noapte umbra lunii sfârtecate,
din cotloane ies în șiruri șoarecii înfometați,
ca soldații în picioare felinare stau grupate
cercetând cu ochiul mare trecătorii speriați.

Ni-e specia un om mai des
Istoria-i oglinda firii,
În luciul ei eu deslușesc
Biografia Omenirii.

Salutări, camarazi!
Ce mai poți tu să arzi
După anii de viață?
Poate- un vis, o speranță,