Poezii despre Viaţă:

Eu nu sunt mândru, nici n-am fost vreodată,
Sunt doar un șoim ce își așteaptă zborul...
Nu caut prada-n lumea ta ciudată,
Că mă hrănesc cu lacrima și dorul!

E plină toamna de iubiri mature
Și nu-s păcate cate frunze sunt,
Afară cerul picură mărunt
Și spală frunza moartă din pădure.

Ruginii sau roșii, frunzele în toamnă
Ne măsoară vremea pe tăcute.
Vise spulberate, speriate ciute,
Ne coboară-n suflet bătrâneți nu teamă...

De voi pieri în noapte lăsați să plângă luna
Pe malurile apei uitată de popor.
Va-ngenunchea și cerul și îmi va strânge mâna
Legându-mă cu trupul de țară și de dor.

pe marea ușă a catedralei părăsite a singurătății
reformatorii sufletelor lipiseră oferte de dating:
sentimente la dozator,
abonament la piepturi de dimensiuni materne,

Și vine vremea care ne umezește ochii
Țintiți în caldarâmul cu frunze prinse-n rochii
Pictate cu căldură în maro, galben, roșu
Căci toamna a ornat jucându-se cu poșu`.

Când ale tale lanțuri mă vor lega de stele
Iar tu, ca niciodată, m-ai alungat din gând,
Să știi că din iubirea atingerilor mele
Ți-am luminat cărarea când te-am văzut plângând.

Dă-mi mâna iubito!
...
Îmbătrânim, îmbătrânim la fel,
Trec zilele una câte una,

M-ai judecat, când nu-mi era prea bine
Eram un puști și-am devenit bărbat.
Dar te-ai gândit vreodată și la tine...
De ce-ntre noi, atâtea s-au schimbat?

A nins pe trupul nostru cu frunze de argint
Și ochii mei prind aripi și-ncep să mă alint
Se stinge-acuma focul ce arde de un veac
Acolo-n trup la mine că m-am născut sărac