Poezii despre Viaţă:

Trec peste zile cu nepăsare,
nici emoțiile livrești îmbrăcate în culori fistichii
nu mă opresc din drumul
unde pașii mei amprentează trecutul.

prea multe distanțe între două linii care se pierd
pe harta unui puls de gheață
un prunc privește fereastra deschisă spre lume
pe umeri aripile i se ofilesc

Bastarzi de îngeri cu paiațe
Dotați cu aripi și cu brațe,
Nu știm dacă venim din monștri
Sau dacă tată ni-e vreun zeu

mi-e inima un munte cu peșteri și cărări
crescut într-o câmpie ca liniștea de plată
și pietrele i-s roșii cum un obraz de fată
trăiește așteptarea primei împreunări;

Se aud stelele cum plâng.
Noaptea se decide destinul zilei
în care tu visezi mai departe.
La o masă murdară,

Sunt ca un pui de șarpe veninos
Lăsat pe o prăpastie ostilă,
Acolo unde cel neputincios
Din oseminte și-a făcut movilă.

Noi am intrat în spatiul verde,
punctul final spre infinit,
chiar dacă lumea nu ne crede,
trăim frumos, chiar de-am murit.

Se-aud bătând din aripi, prin vremuri, heruvimii.
Istoria-i bătrână ca peșterile morții,
În care, printre leșuri, se-odihnesc coioții.
Doar luna-nsângerată e linistea mulțimii.

De-o vreme plouă-n sufletu-omenirii
Iar câmpurile sunt precum o junglă.
Abandonate-n numele iubirii
Le știm de-acum prin sunetul de buglă.

O palmă de lut cuprinde-nserarea,
se mișcă sub frunze un greier bolnav,
de muguri pătată pe-alocuri e zarea,
legenda se-ntinde pe plaiul moldav.