Poezii despre Viaţă:

Niciodata gol
Suflă-n mine un Eol,
Aripi peste univers
Într-un vers, într-un vers.

Vorbind cu vinul am ucis paharul
Și zeci de cioburi căutau amarul
Să îl omoare, să-l înmormânteze
Dar el era în sticlă, ținând treze

E cumplit, deloc firesc,          
furtul unui om în viaţă.
Dar mai rău, nu-i omenesc
să nu-l recunoască-n faţă…

Crâmpei de înnoptare
...
Se-ade un câine, liniștea o strică,
Seară-n plină vară, miros de țigară,

Pe sulul nopții este scris „tăcere”.
Pocnește mobila în casă,
o lună moartă-n depărtare piere
și tot mai mult, văzduhul mă apasă.

- Nu-i spune! Nu-i spune! – șopteau pe la spate
acei ce știau că-i un suflet fragil
ce crede în oameni cu naivitate,
și-n dragoste crede, și-n traiul umil.

Măgarul

Nimic din ce e bun in mine,
Rușinat mă uit, nu-mi aparține..

linii de tren
intersectează orizontul...
ascultând
șuierăturile pitpalacului,

Dorită, haina vieții ți-ai proiectat-o-n minte,
La croitor te-ai dus, i-ai spus în trei cuvinte
Cum vrei să îți arate pe trupul conștiinței
Și-acesta a transpus-o în stofa cunoștinței.

ajunsesem la finalul cărții
și deodată
în camera întunecată a început să se audă
torențial