Manuela Munteanu - poeziile altor autori

despre chip
știe că-i
doar o crustă de lumină
întinsă pe perete

Cu fruntea răzimată-n cer
Și frământând cu pașii lutul
Târăsc în urma mea trecutul
Spre-un viitor greu de mister.

Lui, care s-a asemuit cu un ochi de cal -
Încrucișat privește, vede, recunoaște -
Și iată, ca un diamant topit,
Lucește băltoaca, gheața crapă și piere.

Am doi prieteni, doi ștrengari,
Pereche n-au în țara toată.
Când ne-ntâlnim, la zile mari,
Toți trei, apoi, o facem lată.

O, pașii Tăi prin ceruri: lumină și cîntare
prin ape: adîncime, tăcere și minuni
prin aer: strălucire, miresme și culoare
prin lume: înnoire, seninul și furtuni.

Noaptea când ușa doarme și lemnul grinzii crește
Și patul șade prins de vise-n cuie, sar
Pe spatele acelui puternic armăsar
Ce vine în nechezuri și-n poartă se oprește.

Arhanghelul plângea pe puntea cristalină,
Căci răspândind efluvii de muzicalitate
A sferelor de aur procesiune lină
Aluneca în goluri fără finalitate.

Dacă n-am o altă voce care să mă dezvăluie,
Această tăcere a ecoului altor sunete
Trebuie să vorbească, să vorbească până jupoi
Cuvintele care ascund ceea ce gândesc.

Zeiască e ploaia de vise,
Splendide cristale în ropot,
Cu brațe spre tine deschise,
Mă-nalț ca un sunet de clopot.

Va veni somnul și milioane de animale fără ochi și milioane de vietăți roșii noaptea pe
ploaie - toamna semănătorul olog va plînge pe cîmpuri primăvara cu frunze de fier.

Evadații se vor întoarce singuri în temniță, pleoapele negre, lacătele de argint supușii din