Manuela Munteanu - poeziile altor autori

ochii ni se deschid diferit
cu împotrivirea sau îngăduința
normelor noastre

Legende, voi - silabe cu noroc,
slăvite fiți!...
Știu una care spune
că sunt ființe fără apă, fără foc,

Frumosul a trecut. Acuma știu
că spaima lui s-a limpezit în mine.
Doar vântul, vântul fără chip e viu.
O floare bate-n noapte din stamine,

O, farisei și orbi ai Logosului mort,
v-am demonstrat banalitatea faptei voastre ruginite,
lipsită de vreun rezultat al duhului sublim.
Prea ați gonit pe strada plină de arderea cretină-a desfrânării

Departe - nu. Oricât ar fi distanța
proptită-n stâlpii vârstei, depărtarea
amănunțește până la furnică
acest tezaur vertical: blazonul

O fântână adâncă, răcoroasă,
Cu cumpăna nervoasă, parcă-aș fi eu,
Ridicat la ceruri.

! frumos am fost precum
efebul de la Marathon
și meșterii Athenei bătură o medalie
de aur, să rămână chipul meu

Prin labirintul crimelor, prin vicii,
prin sânge, printre crini, o, ce firesc
e mersul tău și cât de tineresc,
înalt ca lumea înfruntând suplicii,

Furtuna s-a topit. Cerul este clar.
Iarba este învelită în argint.
Lumină și umezeală. Vreau teribil
Să merg desculț pe curcubeu;

Mai mult clipesc și ochii-mi văd mai bine,
Când, peste zi, lucruri de rând privesc
Da-n somn, în vise, ei te văd pe tine,
Lucios de negri-n negru când lucesc.