Manuela Munteanu - poeziile altor autori

În picioare
În mijlocul patului
Ai aruncat pe rând jos pe covor
Toate de pe tine,

Aici pieptul îl desfaci şi-l sprijini cu muntele în aer
cerul ciufulit de păsări e cu frunzele prin pomi
presărate în iarbă stelele margheritelor sunt
iar pietrele tari trec desculţe gârlele.

Drumul [se] zbenguie leoarcă de lumină
dar pădurea razelor
duce privighetorile pe mâini
argintul s-a topit în amintiri

Noaptea, vin singur pe țărm să m-ascult,
Noaptea când totul se retrage în umbră
Și însăși marea e un nesfârșit întuneric
Din care vin elementele ca-ntr-o altă geneză.

Se-arată pasărea dintre cuvinte
cu limbile-nghețate și orbind
pe trupul meu mîngîietor să-și zvînte
răsufletul și-aripile de-argint

un timp să ne retragem iar din flori
să mirosim pe rînd și noi a moarte
a hainele de care uneori
alt trup lăuntric ne desparte

Din nu știu care parte a timpului s-aude
Un pas ce nu mai este, dar care-a fost al meu;
vine desculț și singur prin ierburile ude
și pleacă iar, tot singur, și îndoit mereu.

Chiar și atunci când scriu stihuri originale
nu fac decât să tălmăcesc.
Așa găsesc că e cu cale.
Numai astfel stihul are un temei

Orice mamă va spune
vorbind de copiii ei:
"Viața mi-o dau pentru ei!"
Și lucrul e adevărat

Prin ceara vieții mele în sus arzătoare
Tu treci ca bumbacul alb prin lumânare.
O, tu ești ghemul meu frumos de fitil,
Ce leagă explozia de jocul de copil,