Manuela Munteanu - poeziile altor autori

Îmi rătăcesc prin sînge
parabolele nunţii
un du-te-vino criptic
de crime fără chip

Acea zi mult frumoasă, cea zi de neuitare,
Când pentru-ntâia oară amorul înfocat
Ne-a strâns la sânu-i dulce cu-o dulce-mbrăţişare
Şi a depus pe frunte-ţi întâiul sărutat!

Eu cînd vreau să mă odihnesc
Sînt bolnav.
Cad la pat
Și vorbesc cu morții.

Fereastra noastră se deschide-n cer,
în aurora pură și mezină.
Sub ea, poteci cu flori de colier
se duc în zări și se întorc lumină.

Frânți de-ntrebări sau gârbovi de suspine,
o, Tată, ce prin veacuri Te strecori,
nicicând nu vom urca până la Tine,
nici Tu până la noi n-o să cobori.

Frânți de-ntrebări sau gârbovi de suspine,
o, Tată, ce prin veacuri Te strecori,
nicicând nu vom urca până la Tine,
nici Tu până la noi n-o să cobori.

Doarme cântecul în mine
somn de vrajă legănată,
ca meduzele marine
bub banchize de agată.

E vast câmpul cu sânge,
Cu trupuri rupte-n două
Pe iarba ce se frânge
În vadu-n care plouă.

Mă apăsa cu privirea ei blîndă
și plină de lacrimi
ei toți voiau ca s-o vîndă
de după datini

Profilul vostru-i scris pe cer
În clar contur de-omăt și piatră,
E calmă, - odihnitoare vatră,
Și omul nu mai e stingher