Manuela Munteanu - poeziile altor autori

Tremura de frig ușor
Lacul străveziu la față
Și tăcerea - ca un nor
Și lumina - ca o ceață.

Ca fiica lui Oedip cel orb,
Muza l-a dus spre moarte pe cel ce vedea,
Și-un singur tei, de dor nebun cuprins,
A înflorit în tristul mai de nea,

Pentru O. A. Glebovaïa-Soudeïkina


Ce vezi tu, cu ochii tăi încețoșați, pe zid,

O femeie din sat. Rădița. Vocea ei plânsă, scursă, de lumânare, de cimitir plouat. Bătută de omul ei. Și fuga târzie. Părerea de rău. Totul târziu.

Și spânzuratul. Un văr mi se pare. Vărul Ștefan, tractorist vagabond, spânzurat într-un grajd.

Greiere!
Ferice de tine
care pe pat de pământ
mori beat de lumină!

Argintul meu, aici, în sud, în acest sud,
conștiință de argint strălucitor, care palpită
în dimineața curată,
când primăvara face să-mi înflorească măruntaiele!

Ce spumă sub cascadă,
Ce iarnă sub zăpadă.
Zăpada de pe zadă
Țineți-o să nu cadă

Nici un zeu și nici o zeie.
Nici un fulger. Nici un sfânt.
O scânteie. O idee. Un zbor frânt.
Care pasăre măiastră?

Unde ești, bade Mihai?
Trece altă primăvară
Peste gura cea de rai
flori de tei se scutur iară

Eu nu sunt pasăre, să știi!
Și nu-mi schimb locul când se lasă
peste pământ și peste casă
brumele toamnei, argintii.