Lucia Eniu - poeziile altor autori

ne varsă aur în labirinturi şi-n temple bastardul cu coarne ‒ el,
ce poartă pe veşmîntu-i extraterestru nemurirea ca pe o
galaxie galbenă • eu ca ea traversez noaptea coridoarele unui
ospiciu de gheaţă • dezamăgit de geniul premiat ‒ ce nu-i în

astăzi am visat cum că o carte de fum îmi răsfoia somnul • un
hamac de priviri şi de păsări îmi purta fantoma prin pădurea
cu copacii de fildeş ‒ pe care-o traversam fulg după fulg • da,
mă povestea păunul din basme cu coada presărată cu zero ‒

poate o piesă de şah sau un pistol de fildeş • clanţă de zîmbet
pentru infern • în fine, pentru nimeni • albastrul rege tolănit în
sania cu nisipul ocular • albastrul regicid amurgind cu dinţii •
cuvîntul strîmb ‒ nu necuvînt ‒ ci grebla ştirbă a unui drum

Pasărea bea de sub lună iazuri de-oglinzi • scrie cu ciocul cimitirele aerului ‒ şi depune în labirint cu ferestre zidite arhive de pene • la absurd cu singur sap în colbul orb inutilul ‒ cu privirea evaporată-n cândva • locuiam într-o cameră de nervi şi de şerpi ‒ mă destram în departe şi fum odată cu amintirea şi turnul • şi iată din nou cerneala violetă-n crepuscul ‒ funia străină şi lacrimă a funambulului care se spînzură zilnic • sau templul de haos unde ador fantome de stele ‒ ca să fur literele devorate de cîinii uitării • prea multe căi promise au fost doar odinioară ‒ prea multe mantale s-au dovedit numai ploaie şi vînt • din vechile cărţi nu mai putem culege decît izvoare secate ‒ din vechile cărţi nu mai putem bea decît spicele secetei • pletele tale sînt aur de pulbere ‒ buzele tale sînt somn de cenuşă • şi iarăşi tai cu lame de dezgust şi de zîmbet odgoanele lumii • dansez ‒ eu, funambulul! ‒ pe corzile frustrării ce-mi cariază viaţa şi sufletul • cu ţepi de ţipete mă caut ‒ şi mă-ntreb ‒ şi mă chem • da, mă întreb ‒ cum aş putea locui altceva decît subterana • da, mă caut ‒ unde altundeva decît în ruina crucişătoarelor şi submarinelor scufundate • mă chem ‒ unde altundeva decît în năruitele ‒ blestematele ţări şi cetăţi • printre echipajele nesfârşite ale întunecatelor de sânge popoare • oh! fierul acesta-i exil ‒ şi invazie ‒ şi invidie albastră • şi vid de suferinţă ‒ piele fără trup • da, pielea aceasta ce-şi caută trupul undeva ‒ nicăieri • flacăra asta de chinuitoare nevroză care undeva ‒ nicăieri ‒ îşi caută stingerea • şi rusul acesta bătrîn ‒ ca un uriaş de resemnare şi negură • da, găurile letale ‒ mereu străine, ca un lapte ultramarin • ca o dimineaţă de metal mereu însetată • şi casa de nervi şi pulberi de aur ‒ camera de şerpi şi somn de cenuşă • şi moartea care se încheagă mereu de aiurea ‒ şi lasă-n urmă schelete de sânge • şi vioara cu aripi ‒ exterminîndu-ne precum un sumbru stăpîn • ... da, şi rusul acela bătrîn ca un uriaş de resemnare şi negură... •

pete pǎtrate cǎlare pe umbrǎ • trîmbiţi visate cu jocul pe zid •
dezvǎluiri mereu altǎdatǎ cu cheia în strǎinul exilului • culoare
roşii din fulgul amurgului – cu ninsoarea plînsǎ peste orizont •
niciodatǎ simplu la fereastrǎ – singur în culoare • pierdutǎ flotǎ

am mers alături de berio – tăcerile noastre au comunicat •
e curios cum trilurile – aceste simple ornamente –
pot povesti •
şi dacă pe neaşteptate soarele ar ninge –

apa va fi ultima mea amantă –
o iubită fără credinţă şi fără înşelăciune •
clipocind de tăcere –
steaua coboară pe scări de noapte •

cînd închid ochii îmi sticlesc în cercuri privirile strivite –
licuricii licăritori –
sau poate ecourile luminii din creier •
mă sinucid în möbius cu revolverul de ghips –

miracol negru •
din tulbure creşte imensul furtunii –
cobor captiv de dureroasă urcare •
amurgul mă-nvăluie insulă –

de la un punct încolo –
doar un soi de superstiţie –
mai menţine autoritatea factorului politic –
în faţa celui securitar •