miracol negru - Ara Alexandru Șișmanian

miracol negru •
din tulbure creşte imensul furtunii –
cobor captiv de dureroasă urcare •
amurgul mă-nvăluie insulă –
singur de mine sînt în toate ce-am fost •
departele se umple de memorie spartă –
eu însumi sunt numai un nu trecut •
intru în stea ca-ntr-o oglindă –
dublu pierdut în meandre de vid •
dublu mereu uitat de aproape –
dublu mereu uitat de neant •
ceaţă mereu îndurerînd munţi de cenuşă –
ceaţă mereu destrămată-n înalt •
sunet de aur răneşte crud întunericul –
caut un chip al nimănui •
steaua s-a ridicat peste netezime –
unde înecat întunericul profeţeşte obscur •
ca o amnezie de palid ᾿n nimic cade luna –
sudoare străveche a unei anxietăţi de demult •
zarurile abisului însubţiate în ramuri –
joacă haosul disecat pe un verde hazard •
ţesătorul îşi piaptănă în miezuri de salcie umbra –
întîmplarea fărîmă reflexul ce-am fost •
rece lunecă sufletu-n sine –
pînă cînd totul e mort şi demult.

Adăugat de: Lucia Eniu

vezi mai multe poezii de: Ara Alexandru Șișmanian