Lucia Eniu - poeziile altor autori

un ou ciudat e inima ‒ din care se strecoară lumina firavă pe
care voi păşi • astăzi sau mâine – sau cer – sau etern • sau
poate cînd ochii magici vor pluti – pitiţi în silabe – prin vast
şi prin singur • nimeni cu vâslele de priviri ale vidului • ori cu

zdrenţe în loc de stele – bizare silabe ce-mi mîngîie drumul
cu rugă • zulufi de sticlă în cerul de zîmbete • aproape de tine
însuţi – plămânul zborului cu care-ţi schimbi întruchiparea •
aripa cu care te gîndeşti altul • palele albastrului – prea

o poezie e o veste despre neant • stoarsă din neantul altor veşti
despre neant • tipărite de privirea prin creştet • privirea prin
creştetul capului ce urmă pînă la neantul fără cap • ca un călăreţ
fără cap călărind privirea-prin-creştetul-capului •

poate un tren din îndepărtate bilete • poate un orologiu
scuipînd greaţă şi timp ‒ sau o minge de tenis înghiţind la
scatoalce • poate o mînă ce culege vise din albastru de pietre •
sau galopul tobelor şiroind în auzuri de azur străveziu • vidul

poate un tren din îndepărtate bilete • poate un orologiu
scuipînd greaţă şi timp ‒ sau o minge de tenis înghiţind la
scatoalce • poate o mînă ce culege vise din albastru de pietre •
sau galopul tobelor şiroind în auzuri de azur străveziu • vidul

privirea e de fapt un spaţiu unde lucrul nu e
nimic nu e acolo unde nimicul e privit
pentru ca lucrul să fie privirea trebuie să înceteze
cînd privirea-ncetează lucrul e un zenit infinit.

acordeonul inimii mi s-a sfâşiat – şi muzica lui de sânge mi-a
ţîşnit din degete şi din gură • fereastra s-a destrămat –
inundată de raze • mesteacănul citeşte cu var bilele ochilor •
prea multă făină pe-asfaltul lins de ploaie – între felinarele

geamurile dialoghează cu ploaia – iar oglinzile zidurilor cu
vântul • asfaltul cu luciul gîlgîind • într-adevăr – cînd plouă –
parcă ferestrele – oglinzile şi labirinturile s-ar vomita unele
pe altele • invers vine şi totuşi nu pleacă • nisipul e un şaman

11 ani
11 ani sub norii ca o şapcă de plumb a creierului • sub care
strivit de asfalt mă întorc • parcă surd ‒ parcă orb prin tot acest
labirint cenuşiu • parcă doar o ureche plăsmuită din deprimată

noaptea strîng din resturile zborului mărunţişul oniric al
styxului • cad atunci de pe pîrghia trezirii în cameră • cad
mereu lîngă praguri de somn ce-mi visează insomnia • şi
suferinţele superflue ca nişte scoici cu perlele mîngîiate •