privire (n) - Ara Alexandru Șișmanian

o poezie e o veste despre neant • stoarsă din neantul altor veşti
despre neant • tipărite de privirea prin creştet • privirea prin
creştetul capului ce urmă pînă la neantul fără cap • ca un călăreţ
fără cap călărind privirea-prin-creştetul-capului •
privirea-prin-creştetul-capului priveşte prin creştetul capului
privirea-prin-creştetul-capului • privirea-prin-creştetul-capului e
o deschidere fără ochi spre o altă privire • o privire privită de
abisul unei alte priviri • privirea-prin-creştetul-capului e o
închidere ce se deschide privirii-în-sine • o închidere ce se închide
în deschiderea unei linişti-magnet • un răspuns ce se-nchide într-o
chemare • o de-structurare • a tuturor privirilor cu care ne-am
obişnuit • privind din mansarda de granit • privirea noastră ca un
balcon • priveghind derularea diapozitivelor la infinit • căci
privirea-prin-creştet e o privire de dincolo de creier • e privirea ce
creierul cu balcoane navigînd spre Capul-unei-speranţe l-a dat
laoparte • privind • un hymen gravid de privirea ce se umflă • întru
a privi • de privirea ce nevăzînd împinge privirea spre văzînd •
spre nevăzîndu-l să se vadă • spre privirea hyper-dreaptă •
supra-diagonală • privirea prin creştet e privirea
nevăzîndului-cu-vedere in potentia • abis - tăcere - tăcere • e
privirea nevăzîndului invizibil la vedere • inaudibilului posibil sau
imposibil • privirea-prin-creştetul-capului e ascensiunea printr-un
coridor întunecos • plin de pachete de meandre • de cîlţi labirintici
• de larve de stalactite străluminînd fluorescent • opac • şi cristalin
• de ferestre de lumină ternă • păienjenind fără tavan • şi de tot
felul de zboruri fără păsări lovindu-se de acoperişurile unor clădiri
invizibile • ce nici nu s-au construit încă

Adăugat de: Lucia Eniu

vezi mai multe poezii de: Ara Alexandru Șișmanian



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.