Lucia Eniu - poeziile altor autori

cum picură durerea cu stropii pragurilor de neant • sfîşie-te inimă – infern, frînge-te cu adâncul • fărîmă-te abis în care strig – explodează demon nedemn – abandonat pînă şi de crepuscul • străine cu mîini de cuvinte – unde ţi-e ţărmul • cum speri să-ţi strîngi în gînduri viziunile nebuloase • zarurile negre ale zorilor ţi se rostogolesc pe piele – şi în hazard te îmbraci • dublul îţi întinde priviri de oglindă şi te visează fluture • şi nimeni te izgoneşte ca pe-un schelet plin de celălalt • nimeni îţi goneşte singurătatea pînă se preschimbă în labirint • el, prea-aproapele în veci ostil • rătăcit în lumea umbrelor titanice dintre eu şi sine – în lume recazi • şi şterge-te – şi scrie-te • depune-ţi icrele melancoliei în fundul valului de-otravă • pictează cu verde de albastru tăcerea labirintică a algelor • avisul luxuriant din care creşti • melancolie neagră – lunecă întunecîndu-te pe derdeluşuri de oglinzi • legat cu noduri de litere – nu mă recunosc în chipurile ce mi s-au lipit ricanînd de destin • în chipurile neiertătoare pe care nicicînd nu le-am putut ierta • da, complexul meu sardonic – dubiul meu vegetal • şi-acest el însumi – mult prea eu ca însuşi să se bănuie • copac-fereastră ce-n dezlume se visează a naşte – din nelumite – înfrunzite silabe • şi un fragment de secundă căutînd un cuib impronunţabil • o fîşie de drum lipită de zborul de piatră • căutînd sau poate găsind o destrămare a pămîntului – un oberlicht al solului întrerupt • o neştiutoare întunecime – devorată de flori • ori un jucător văruit – ţinînd în braţe precum o cîrmă – rotitoarea ruletă • în care voinţele noastre inutile se sparg • şi o picătură de marmură – tot atît de însingurată ca o oglindă • şi tot atît de vopsită cu dublu • da, o picătură de marmură – cu pragul tot atît •

pămîntul e doar o metaforă a neantului • şi tu – o metaforă a morţii tale încă absente • una cîte una picură în stropi de tăcere multiplă singurătatea • tu însuţi ca o pagină pliată priveşti în toate direcţiile • îţi vezi străinul înăuntru – şi-ţi descoperi sufletul între şoaptele a două frunze • ele alunecă tăcute, una lîngă alta – şi tu odată cu ele • singurătatea te descompune în semne – transcendenţe în care nu te mai recunoşti • cadavrul tău e purtat în somnuri de alb – pliat, viu întuneric • monoschizofren mereu dublu • murind ai dovedit în fine destin – murind, te-ai dezlipit de ce nu încetezi niciodată să fii • dublul tău a ajuns la destinaţie – şi de-acolo te cheamă cu un zîmbet ironic • prezent nu poţi să fii decît prin propria ta absenţă • ochii tăi – bizare palori scindate salvate-n străfunduri de catastrofa comună a două ţărmuri naufragiate • toată această lungă cădere – verticală de solitudine • orfeu alb al dispariţiilor – scufundat în cîntec de lună • el se îndreaptă spre tot ce-l înstrăinează – vertical, între două frunze alunecînd paralele • da, lunecîndă tăcere între două morţi paralele • rezumatul unui labirint • zenit-nadir – cu inutilitatea ca rădăcină • întuneric pliat – înăuntru de panică expus în toate direcţiile •

uitare vînată adânc printre migrene de iarnă • amnezie abandonată într-o nacelă de rodie – prea sus pentru degetele mele • poate vînătaia roz cu şorţuleţ lilial – m-a despărţit dintr-o dată de ochiul meu rubicond • poate o fetiţă cu cîte-o foarfecă în fiece mînă – înainta decupîndu-se din albastru – separîndu-se de tot ce n-o săruta cu întuneric • abolindu-se cu viscerele visătoare în noapte • cu buzele rătăcite în sidef mă întreb – mă întreb cu naşterea întîrziată în scoică • mă întreb dacă ea – cea atît de bogată în fără • n-a zburat violată înfrunzit de vreo ramură • îngălbenind cu absenţa-n silabe – spumă de stufos şi verzui • mă invocă infernul pe un epolet cu patină • obstinat sărut într-un stacojiu fără coajă • lacrimile ţipă cu ţepii de ghiaţă – în inima mea unde numai inutilul e suflet • aripile mă contemplă cu genele frînte – şi sînt tot mai străin aur topit • ce mi-a mai rămas pe mîini din sânge de stea – din livida spumă a dinţilor • nici un basm cu pămîntul minciunii în gură • nici o peşteră de ascuţit aripi • şi din nou mă întreb – ascuţindu-mi abisul ca să măsor absurdul înălţimilor pierdute • cum de mă desfac fără să mor – singur printre bucăţile mele ce se uită la mine – se uită la mine uitîndu-mă • şi cum mă împing – cum mă împing – cum împing bolovanul ce-am fost • refuzînd să mă rostogolesc înapoi – refuzînd să mă împing înapoi • refuzînd, refuzînd să mă rostogolesc • refuzîndu-mi ochiul rubicond precum o decoraţie • şi descriindu-mi clipă cu clipă – clapă cu clapă – gesturile • acum – că îmi scot coroana de spini din jurul capului inimii • cobor de pe crucea unde durerea mea e mereu şi mereu crucificată • îmi scutur din palme rugina amurgită din cuie • şi urc pe stînca de furie – pe stînca de damnare – pe stînca de frig intransigent • spre vultur – spre vultur – spre vultur – eu prometeu •

asfaltul îmi povestea paşii ca o singurătate cu grote de orgă • copacul cu scoarţa de lacrimi creştea-n mine – creştea undeva pe insula ochiului orb din mine • creştea din ocean • singurătatea mea pleca la avis, jucîndu-se – pleca la labirint şi, cu oglindă, la minotaur • cu tălpile povestite sub stele de fereastra ei zburătoare • singurătatea mea se apropia de ea însăşi într-un aerostat dintr-o lacrimă • se apropia de peştera roşie – de sfera aceea de durere şi sânge – sub soarele albastru unde-şi aveau cuibul atîtea dispariţii de păsări • ce e drept – lîngă piscina de melancolie cu cheie – o cheie foarte mare şi foarte labirintică • unde culoarele şi meandrele te pierdeau cu o extremă uşurinţă • pe ţărmul ei misterios – devastat de înoturile înecaţilor – creştea o salcie roşie – cu fulgi parfumaţi şi rădăcini cântătoare • o salcie ce se putea preschimba într-o fată neînchipuit de frumoasă – cu frumuseţea cosită din avis de luceferi • salcia înota în piscină pînă la capătul lumilor – pînă la rana de la începutul lumii dintîi • înota pînă se îneca – şi atunci, purtată de apă, ieşea la ţărm cu toate pânzele preschimbate în aripi şi-atunci • vomita o inimă neagră care se scufunda în pământ – zămislind o iarbă sumbră pe care salcia o mânca nemurindu-se • rana cobora prevestită de munte cu prea multe zaruri pentru dimineţile încă adormite ale lumilor • pentru zorii lor de zinc virtual • o lene foarte simplă cobora plutind pantele acoperite cu dor ale poveştii – o iarbă ca o profeţie de iarnă, de nimeni crezută • da, cobora în tumbe colină după colină – mai repede decît telefericul – pînă la poale • era un mister – şi el ţinea între degete semnul de întrebare • ondinele înotau în acvariu – spre marea uimire a libertinilor încă zăbavnici între somn şi bulevard • iar păsările albastre din soarele albastru răspîndeau noaptea – şi-odată cu ea – absenţa definitivă

furibunzii nervi se încolăcesc – aidoma unor şerpi în jurul sufletului ce ţipă a liră • da, suferinţa se tîrăşte potecă • şi iarăşi nervii plîngînd se revarsă cărunţi din bătrîn • şi iarăşi coboară tristeţea în jurul colinei demonice – precum o singurătate ce s-ar învăţa cu sine • pasul adaugă ocol prin parfum • aripa adaugă argint salciei înclinate spre albastru • albul aterizează ca un mesager pe ierburi sălbatice – pe şoaptele verzi ale vântului • aproapele nimănui trasează o necuprinsă linie prin noapte • nu-i oare aceasta coarda incolorului cu plutirea-n presunet • nu-i aceasta lira inaudibilă – invizibilă – a lui orfeu • solitara tăcere a silabelor ce se visează imponderabil în copil • versuri de fluturi în colţul camerei unde amiaza lui nimeni se caţără pe luminosul ei sânge • o nouă aterizare a mesajelor printre copacii smulşi • exilată devastare mîntuitoare • şi-aceste lacrimi accelerate – mereu încetinite – deschizîndu-l pe pistruiatul puţin • pe pistruiatul – violatul – asasinatul – mereu – mereu mai puţin • deschizînd cutia unei destinaţii albastre • irevocabila oglindă nedefrişată unde se ascunde îngerul amneziei • îl întîlnesc uneori printre pietrele unor cuvinte cu insulă • printre avalanşe de pămînt sau exoduri stelare • secunde crucificate ori schelete nocturne • neghina nebună a unei nemuriri demascate • acum, cînd sfîrşitul se descompune întins pe drapelele perimate • hrănindu-se abia cu buruienile unor flăcări insolubile • cu un frig fără cheie • cu bulgărele tot mai uriaş al căluşului – ce-am devenit •

privire frîntă de gheaţă magică • crivăţ de alb în furie de inimă • o palmă deschisă pentru destin – platină descompusă în după amiaza absurdului • socotim – ţintim întîmplarea • numărăm pe degetele fumului – piatra deschide un ochi – numerele cad unul într-altul • poate un dinte de diamant îmi dizolvă memoria • poate oul durerii mă caută în adîncul oceanelor • junglă de lumină pierd în zăpadă – fir de sânge alb mă destramă • camera maro îmi şopteşte cu tentaculele nervilor – povestea de friguri a infernului • povestea lacrimilor biciuitoare de turbată ruşine • povestea lui aproape tu însuţi – atît de absent – atît de absent – cu vînătăi de noapte sub piele • el şi ea faţă-n faţă – şi-ntre ei iubirea vînzînd fructe uscate, frunze ofilite şi documente false • şi-ntre ei pretenţia cu sânii grei şi flasci – lipită de zid – afundată în zid precum o imagine cărnoasă – vomitată de-oglindă • dar cine e acest nimeni care mă tot sîcîie cu sine de umbră • cine e această pată torturată cu ţigara aprinsă între falii de timp • da, această pată tăiată-n felii din care gura mea culege doar întuneric • sau iarăşi – această străină pe care încerc s-o salvez de amintirile obscure ale hipnotizatorilor • de liturghia neagră de sub sumbra barbă a demonului • a demonului ce seamănă atît de bine cu un tenebros preot ortodox – ce-l va fi dăscălit pe stalin • desigur, condiţia umană e condiţia de pradă totală a nimănui • desigur, condiţia umană e stigmatul lui zero ce spionează cu clipe infinite lumina • condiţia pleoapei ce tace pînă la moarte – tace prin moarte ca printr-un tunel de complicităţi ce cad una într-alta • torturînd semnul de întrebare din care ţipătul dintîi s-a născut •

calm de zăpadă cu secunda la zid • labirintul mi se clatină pe picioare • nămeţii insomniei amorţind în mine somnul lunilor de iunie • apa e o dală peste sinucidere • şi vântul ca o viaţă invizibilă • pagini de palid – luna unge lumea cu neantul iernii • cu snopii străzilor în braţe mă clatin cît mai sînt bătrîn • sau poate asfaltul merge pe două cărări • netedă-i pasărea cu zborul de linişte • zarul îmi aruncă din mînă pagini de hazard • cred numai în vid • răsfoit de destin străinul sumbru îmi apropie de suflet mantaua pericolului • prietenul meu invizibil – chemat de orele negre ale copilăriei • oglinda e semnul înmulţirii lui celălalt • singur doar nimeni pot încă să fiu • din cînd în cînd un miracol al disperării – un robinet ruginit cu speranţa epuizată • creanga cu înflorirea labirintică – precum o literă îmi scrie-n aer zborul • dau din umeri de aripă de parcă de pe haină aş vrea să scutur fărîmele unui disc trecut • o amprentă de demult – lipită de paşii mei vechi • întrebîndu-mă mereu cum arată întîlnirea cu pierdutul meu semn de întrebare • o cheie beată îmi întinse degetul – de parcă aş fi fost un buton trăgînd pe nări nori de note de cocaină • da, un orb cu mîinile-n lună şi cu mîine uitat în rachetă • cu creionul de ieri – îmi spuneam – cumpăr silabele scrise pe zăpadă cu sania • fereastra-mi va aduce – pulverizate – orizonturi de foarte departe • am să arunc tăcerile timpului – prea spălate de zâmbet • şi-am să las o dîră de nefiinţă cadou – drumului în veci neştiut •

săgeata neagră mi se naşte din inimă ca o pasăre cu aripile stinse • frisonul meu eşti tu – şi eu al tău – în labirintul de nervi unde rătăcim – rătăcindu-i pe cei ce ne caută • oglinda mă îmbracă – şi tot ea mă dezbracă – identic • absenţa răspunsului şi aburul nesfîrşit al căderii ne e piatra de temelie • crima perfectă e dublul nostru de alb – jurnalul în care ne-ascundem • trupul tău mi-e harpă de mîngîieri – trupul meu ţi-e flaut visat • neagră se derulează între noi anxietatea – întreruptă de dubiul tăcut • cine-s eu – şi tu, cine • fata lunară lasă întîmplările cărnii să se scurgă în gol – se goleşte spectrală de clipe rîzînd într-o floare • femeia-haos face o monstruoasă criza de isterie – naşte monştri în gheizere fierbinţi de delir • fata-insomnie creşte cu ramuri de rece în înălţimi de alb – dăruieşte înaltului arcuiri nesfîrşite – ecouri încrustate în transparenţă şi interludii extatic acide • vîrtejul îngheţat al oglinzii şi fagocitarea voinţelor e chemarea noastră de amœbe cosmice • pe tine zeul te sărută cu indiferenţă – pe mine mă posedă cu dispreţ • vai! de ce brutala lume mai degrabă decît contemplaţia plină de mistere • oricît ne-am îmbrăţişa sub ninsori de cenuşă – monoschizofrenia ne despică în două singurătăţi incompatibile • oricîte ferestre am deschide pentru sexul fierbinte al celor care ne caută – rămînem albe şi reci ca nişte fantome-n exil • dublă arahne – torc fuioare de vid – cînt depărtarea ţesută cu bărci de argint • şi-ncînt agrestul cu melancolie de iarnă • singură tu – privirea ta metalică îmi e ghilotina • singură eu – privirea mea te dizolvă – dincolo – dincolo de iubire – dincolo de labirintul prin care-am intrat – una în cealaltă •

http://ftp.adshishma.net/Ara-Accueil.html

să te trezeşti dimineaţa într-un crepuscul – să înoţi prin amurg pînă-l devori sau pînă te devoră • să te trezeşti la miezul nopţii într-o piscină de stele – să înoţi prin ele pînă te devoră sau le devori • iată balul melancoliei – cu neverosimilele lui figuri de dans • să te trezeşti dimineaţa într-un degetar crepuscular – sau într-un zurgălău agăţat de-un fir nocturn de iarbă • da, într-un modest motel de beton – cu clinchenitul jilav • undeva într-un vis de cretă cu casele mai albe decît doliul • un pian nebulos pluteşte ca un nor prin coşmarurile verii • şi acest motor delicat cu mireasmă de floare • cînd pe pieptul precum un obraz îmi curg lacrimi străine din sîni • timpul picură – e poate bolnav • vechiul urcă pe trepte înserarea pîn’ la mansardă • singur la fereastră cu flaut – eventual cu plicul paşilor pierduţi undeva între aer şi mînă • mi-am înfundat nasul în vodca otrăvită a oglinzii – încercînd să născocesc alinare • o nouă lacrimă de parafină pe areolele sînilor • şi dacă un trandafir mi-ar creşte din creier – parfumul lui m-ar purta pîn᾿ la cer • ninsoarea din ecourile fulgilor sparge labirintul la care încercam să mă încălzesc • barca de porţelan mă ajută să descopăr înecul • singurătatea ninge în timp ce laleaua caută o cheie pentru avalanşa inimii • beau dintr-un buchet fragranţe de foc purtat prin vînt de aripi de cenuşă • plutesc valsînd la balul melancoliei – zîmbit de partenera mea indiscutabil moartă •

Nǎscut în 1951 la Bucureşti, absolvent al singurei promoţii de hindi a facultǎţii de limbi romanice, clasice şi orientale, cu o tezǎ despre sacrificiul vedic (1974), Ara Alexandru Şişmanian a publicat articole de criticǎ literarǎ în revista Luceafǎrul, precum şi studii de istorie şi hermeneuticǎ literarǎ în Steaua. În ianuarie1983 pǎrǎseşte definitiv România, în urma persecuţiilor politice îndurate ca semnatar al apelului pentru drepturile omului lansat de Paul Goma în 1977. Se instaleazǎ la Paris ca refugiat politic şi urmeazǎ cursuri de istoria religiilor, sanscritǎ, ebraicǎ biblică, coptǎ şi armeanǎ clasicǎ la École Pratique des Hautes Études şi la Institut Catholique de Paris, participând, în acelaşi timp, la conferinţe internaţionale de specialitate. În 1993, reuşeşte realizarea colocviului internaţional de istoria religiilor Psychanodia, dedicat memoriei lui Ioan Petru Culianu, asasinat de securitate în incinta Universitǎţiidin Chicago pe 21 mai 1991.
Publicǎ numeroase studii de istoria religiilor (în special pe tema comparaţiei Veda –Gnosǎ) în reviste de specialitate şi volume colective, în Belgia, Statele Unite, Franţa,Italia. Editeazǎ, împreunǎ cu soţia sa, Dana Şişmanian, sub egida asociaţiei „Les amis de I. P. Culiano” pe care o creeazǎ în 2005, actele colocviului Psychanodia, precum şi publicaţia periodicǎ Les cahiers „Psychanodia” (1, 2011, 2, 2021; recente ediţii online). Începînd cu 1997, publicǎ regulat volume de versuri la editurile Arhipelag, Cartea Româneascǎ, Paralela 45, Ramuri: ciclurile Triptic (Priviri, Ochiul orb, Tireziada), Migrene (7 volume), Absenţe (4 volume), Neştiute (4 volume). Îşi publică independent Neştiute 5 (2018), Menuetul menestrelului morbid (2019), Absenţe 5 (2021). Publicǎ, de asemenea, în traducere francezǎ, englezǎ şi germanǎ mai multe poeme în antologii şi reviste, între care publicaţiile online Recours au poème, Francopolis (mai 2013,iunie 2015, octombrie 2017, aprilie-mai 2018, iunie 2020), La levure littéraire. Îi apar, la editura L’Harmattan, în colecţia „Accent tonique”, în traducerea Danei Şişmanian, volumele: Fenêtre avec esseulement (2014), Le sang de la ville (2016), ambele abundent recenzate de critica literarǎ francezǎ; al treilea volum în franceză, Les non-être imaginaires. Poème dramatique, tradus de autorul însuşi, a apărut în martie 2020.