Lucia Eniu - poeziile altor autori

capul lui orfeu ieşind din liră ca dintr-o oglindă • migrena exilurilor – lupă sub care, infime, începuturile se măresc în cuvinte • unică e această întîlnire dintre ochii închişi ai celui purtat şi ochii întreînchişi ai purtătoarei • metamorfozele cîntecului precum somnul unui neant încrucişat • această naştere thanatică a celui adîncit paralizează populaţiile oglinzii • părăsit de închipuire e ăst chip plin de himera sa de strune • misterele lui ca nişte fusuri negre atîrnă neantului lacrimi necunoscute • gîtul lăsînd să se scurgă prin liră sunetele rupte ca un sînge funebru • sîngele ciudat al celor neconsumate • ca nişte lacrimi ale spaţiului cu abisul posibil • ochiul cu multiple priviri de cîte ori poate să plîngă deasupra infinitului ce îl opreşte • fusurile stropilor aşteaptă clipele abisurilor alungite • moartea săgetează prin senzaţii ca doi cîini de semn opus •

preoteasa enigmelor se apleacă peste capul misterului • broasca ţestoasă îl ascunde pe orfeu în carapacea-i funebră • sîngele-şi strigă căderea purtîndu-şi brutal neantul în lumină • lacrimile destinului, uriaşe, urlă din rănile îndoliate • ce ciudată ironie se scurge peste neantul cîntecului, subtilă artă a desprinderii, şi cu ce lumină liniştită o primeşte • fără s-o accepte – căci privirile se-nchid în sensul lor, comunicînd, numai, cu exteriorul ocultării • şi în distanţa închiderii lor îmbrăţişînd – poveştile tenebrei •

Eu vin din ţara unde autohton e doar Orfeu • strǎin, am aruncat noi umbre şi valuri peste numere şi tǎceri • am scufundat sub palme fîntîni • cu mîini întinse chemat-am haosul de sub ranǎ • cu pǎrul şi cu fruntea am atins poteci lichide ca o canǎ • sǎrutat de mine sunetul se surpǎ în deal • preschimbǎtoare strǎfunduri, oceanul începe-n adîncul unei guri cu buzele încǎ strînse • peisaj lunar înverzit ca jocul cu fundalul lichid al cuvintelor scufundate şi ninse • un sǎrut adînc plonjeazǎ-n abis • undele tǎcerii sînt sfoara uterinǎ pierdutǎ de embrionul din vis • oul orb doarme pe cǎrare pe cînd vǎile sînt valuri de buze • turme ciudate ca norii adînc de albi dintr-un cer de ventuze exerseazǎ proverbe cu capul plecat • cît de straniu-şi lunecǎ marea strǎfundul şi valul cînd, urcînd dealul, mǎ rǎtǎcesc în pǎdure • şi cum stau ca nişte ouǎ cu coaja fǎrǎ privire ochii cu aura morţii în strǎdesimea materiei • cînd sfǎtos-înţelepţeşte moş infernul scoate din scoicǎ, de sǎmînţǎ, paralogismul nesfîrşit al periei •

buză răsfrîntă de iarbă neagră • panta pămîntului cu struna în ea • sîngele lunecă leneş pe sunet – bezna cade în pauză • migrenă infernală pe insule de catalepsie • apollon melancolicul îşi cîntă cu porţiuni din schelet la tendoane • cercuri de ameţeală cad lente în jurul creierului • orfeu spînzură mituri între haos şi aer – intră pe banchize de bacchante • singur înalţă în dreptul ochilor sfincşii de absenţă • ca şi cum scardanelli s-ar topi scormonindu-se • fără a şti ce să creadă despre marsyas •

Totul începe cu o amprentǎ lustruitǎ
totul începe cu degetul butucǎnos de fier al unui bǎcan fosilizat
totul începe cu o numǎrǎtoare, ca o ploaie heracliticǎ
de mini-monede acefale

Cum se curbeazǎ un astru
cum se curbeazǎ, cum se îndoaie sistematic spinarea strǎlucitoare a unui an-luminǎ
cum se pierde sufletul unei explozii atomice –
o explozie atomicǎ e oribilǎ

Barbu mǎscǎrici de aur
ploaie galbenǎ pe vii
drum rǎrit de poloboace
peşte leneş de rǎstoace

Îngerul cu blana de aripi
mi-a lipit capul de geam
ca şi cum un televizor
s-ar fi deschis pe neaşteptate în mine

Duminicǎ se adunarǎ orbii din satele învecinate
cînd papagalii aleargǎ prin verzile cale
mǎrfuri dospind din depǎrtatele glorii
cînd cîrîitul ne umflǎ şi dihorii urlǎ ca chiorii

Mǎ-ncearcǎ o bǎtrîneţe în suflet
cînd munţii sînt scoabe de fier
grosolan rǎsucite.
Mǎ-ntorc între îngeri cǎrunţi

Cînd mîinile se umflǎ
şi ochii cresc în roi
e semn de boalǎ
Luni strîmb intrǎ puhoi