Lucia Eniu - poeziile altor autori

Psalm-nuvelă

apud Poegol

Iatǎ-le cum se adunǎ movilele tǎcute de demoni stîngaci
dîre greoaie, grele de cauciucuri malefice
camioanele par cazanele clocotinde ale unor vrǎji
rǎsucite în spirale catolice,

Apusul negru ca un ţigan somnambul
apusul indecent de integru
sapǎ cu lopata cǎlcîiului
gropile de fier ale sentimentului citadin.

Psalm 0

dupǎ Tolstoi

zeul suflă ca-n sticlă prima lui lacrimă şi-o preface-n vioară • ah! sfîşiere înceată – cum cînţi • acelaşi e nimeni – cu cine • acelaşi prin timp e inelul cu care urc cu ecouri prin cerc • acelaşi e unicornul ce mă străpunge cu porţi din toate direcţiile • cel mai puţin mă caut în limită – cel mai mult în absurd • cu papagali nocturni îmi scad în lacuri de lacrimi dorinţa • nimeni mereu minus celălalt – reîntoarcere mereu minus lucru • există forme ale nebuniei care-s mînii – friguri de litere • monoschizofrenia e o rană albă – o fisură în ţipătul palorii • coşmar cu rugi de chirurgi – pentru ce plagă nevindecabilă • doar murindă pasărea poate cu-adevărat să zboare • doar albit de avis – gardul spre care mă pierd îmi zgîrie infinitul • îngerii cu aripi de cireş – plutesc ramuri de zâmbet • semnul infern interoghează din întîmplare pompele funebre • şi iată-ne-n fine acasă cînd catastrofa a răsfoit un aionion de acoperişuri – un aionion de negru de marmură • şi cînd contemplînd silueta străinului de pe aleea cimitirului îngropată în verde – putem pur şi simplu exclama: “dar e nebun!” • da, cînd luna ne ia în fine locul în creier – ia subit locul creierului • şi putem deodată să strigăm – străbătîndu-i în salturi neverosimile depresiunile filmate cu încetinitorul • “un pas mic pentru umanitate – dar ce săritură în gol pentru om” •

drum prin mister argintiu ca o radiografie a nopţii • limbǎ de lunǎ linge plasǎ de pǎianjen sau semne • solitudine rǎtǎcitǎ pe cîmpia ţesutǎ din priviri de ecouri • stranie melancolie escatologicǎ • uneori o elasticǎ spumǎ marinǎ pe care, fǎrǎ sǎ-nţeleg, îmi presar paşii • alteori, potecǎ de schelet fǎrîmat • demult – adicǎ straniu şi sterp • turn spre dincolo – cu subţirele deictic dispǎrut • nimeni doar – aceastǎ paginǎ o parcurge ştergînd-o • minǎ de sare prea crepuscularǎ pentru a mai fi silabic exploatabilǎ • da, depǎrtarea aceasta aproape informaticǎ a frigiderelor anunţǎ tǎcerea ectoplasmicǎ • cale de zîmbet îngheţat cu toate diferenţele dizolvate • aici, infinitul singur este cellalt – infinitul singur îmi rǎspunde – fumîndu-mi, abia ironic, întrebǎrile • anonim mǎ torc – şi-apoi îmi ţes amnezia din frustrǎri întrevǎzute • dezolat sau fericit înseamnǎ poate doar atît – sǎ-ţi bei vidu-n cupe de neant • desigur, amurgul ectoplasmic mǎ însoţeşte spre palat de ranǎ • pasǎrea absentǎ a amintirilor abia ştiute • toatǎ aceastǎ întoarcere spre un veşmînt ocult – pierdut de uitarea trupurilor • setea cristalinǎ de xilofon disperat a zarurilor • nu existǎ recunoaştere pentru adevǎr – nici premiu pentru solitudinea treziei • mǎ înclin, plutind pe pragul ca o barcǎ – şi vǎrs caligrafia evanescentǎ a halucinaţiilor • echivocul de volute al mirajului scînteind de semne • da, pǎstreazǎ-ţi ignoranţa proaspǎtǎ – înainte de albastrul fumului • tot mai calmǎ, transparenţa refuzǎ întrebarea – lasǎ doar lumina sǎ treacǎ • fǎrǎ enigmǎ e acest refuz – fǎrǎ mozaicul labirintului sau oglindǎ • numai fereastra-l respirǎ • strǎbat în cerc atolul obsesiei • însingurat – cu aripi de crepuscul • ele-mi zvîcnesc în tǎlpi cînd bǎnui zborul • amorţit de alb e atolul – ca de o iarnǎ a gândului • un tǎrîm despuiat de aşteptǎri – şi totuşi scufundat în aşteptare – da, într-o disperare unicǎ • neştiutul unei netezimi de echere absente – parcǎ semǎnat cu pietre albe • nimeni rǎsfrîngîndu-se spre sine – asemeni ultimului ecou •
 

de ce superlativul absolut îşi părăseşte în destin absenţa • intru în avisul poliedrelor cu umbra labirintică a întrebării • singur sigur nimic • clovn fisurat de tandră anxietate – loki abisal • înveşmîntat în hlamida de silabe şi sînge – portal al nopţii cu venin de catifea • oglinda îmi zîmbeşte cu arterele alterităţii – spre abstracţii mei strămoşi ce poartă tezaurul de fum şi somn al palidului prag • pasărea pufoasă a iernii coboară-n nicăieri • ea – obsesia perlei insomniace ca amintirea unei crime nepedepsite – de demult • şi peste tot pe frunza zăpezii – de mînă cu şoapta clipelor ce-or fi • monoschizofren tîrziu – mă subţiez ᾿n imagini lineare • pîn᾿ cînd în mine neantul se sărută cu-infinitul • şi-uitîndu-mi limita – înger absurd – mă cufund în orizont • cu doliul fisurilor descoperindu-mi imposibil – sub arahnean neştiutul •

tardivă disperare e speranţa – şi înţeles descoperit cu amnezia • casa-i locul unde numele veritabil se pierde şi sîntem anonimi • se dizolvă-n transparenţe incomprehensibile scara metasemiozelor – şi-un orizont topit de depărtări îşi scutură peste paşii osteniţi albastrul de pasăre • nesfîrşit, tronul răului – cînd după toamna sensurilor urmează iarna curată a înţelegerii • pietre de frig pe drumul arid – precum luna ciuruită de depresiunile depresiunii ce ne năpădeşte • scîrţîitoare suficienţă a ricanării meschine • vreau să te uit lume colorată cu moarte – acuarelă infernală a mediocrităţii • filamentele visului ţes paradoxul nefiinţei mele de somn • merg cu agonia pe spumă – spasmodice, tîmplele-şi zămislesc preschimbarea în aripi • craniul – minotaur incestuos – mi-este ou de tezeu • inima – labirint gravid de ocean – ne povesteşte la fereastră măiastra de oglindă a gheţurilor • somn adânc sufocat de zăpadă • voci din cristalul polilor • cartea albă a poruncilor se şterge cu guma • schije de idei înoată prin mine – alogenul • îşi înghite cutia omul care depăşeşte lumea experienţelor • caut clipa vecină cu neantul – absenţa ce-mi va lămuri prin imposibil hrănitor nebunia • anarhistul-meduză e gata să-mi fluture drapelul • el, forcepsul cel mai aproape de naştere • cu toată furia fără mască a chipului meu – ţie mă dărui – Avis •

cu vîsle încete

singura cauză pentru care iarba trebuie să crească – e întîmplarea de aur a verdelui • singura cauză pentru care sînii aerului trebuie să respire – e întîmplarea de enigmă a literei • negrul pietrişului contemplă orele trestiei – iar feţele serii plutesc peste barca în care visez • şi-mi zic: “nimicul din afară al excepţiei este iubirea • nimicul ca o circumferinţă a semnului de întrebare este iubirea • o ramă solitară cu sîngele străin” • negrul mă scufundă în noapte – pe firul de frig al insomniei presar sarea anonimă a paşilor • moartea e o ondină grăbită – dar cîtă întîmpinare o aşteaptă în semn • ea pătrunde prin aceste culoare mereu recitite de tentaţia evanescentă a inexistenţei • ce-i drept, o singură virgulă poate să ia locul cheii – acum că îmbrăţişat de poartă ai învăţat căutarea • acum că sania-şi plimbă prin tine abisul – avisul – mereu mai interogativ – mereu mai absent • acum că nimeni a luat locul catargului – albind depărtările cu nostalgiile zîmbetului • astfel, tu – dublul meu cu pânza în mână • da, cu pânza pictată pe buze • vei afla că eu nu sînt nimeni – şi că tu – imaginarul meu prieten • nimic alt decît imaginea pe care am lăsat-o în urmă • pe care am uitat-o pe ţărmul absenţelor • ciudată muţenie de clopot ascunde marea-n străfunduri • acolo unde sunetu-i – stins de hipnoza meduzelor – înoată cu încetineli de înecat • acolo unde nimeni nu vrea decît vidul cuvintelor • şi mîna sibilei ce se descompune-n silabe • un fel de sincopă cu cinele lipsit de extensie • un întuneric al sufletului care respiră • da, vede şi neagă – şi-şi pune în plămîni aşteptarea • şi rană – şi sânge înstelat – şi limpede apnee • şi singur – şi cine – pînă cînd fereastra e nu •

sînt sunetele stranii ale meta-silabelor – praguri de durere – ori monade de absolut • de absolut evanescent – etern doar prin absenţă • e tumefacţia monstruoasă a zborului – solitarul munte – o naştere prin care ochiul meu se coace pentru contemplaţie • sub zorii de metal • oh! îmbrăţişează-mă cu moartea ta sublimă – maturitate devastată a geniului • cu treptele asemeni unor cărţi de joc ale destinului – prin care ne dezbrăcăm de tot ce-i cunoscut • de toată această iubire întîlnită-n drum – mai adâncă decît pământul – şi decît paşii pictaţi de vis pe cer • cîntec de lumină în care – odată cu marea – acostez • da, cărţi de joc – şi verde nebunie de nisip – şi nefiinţă • utopie cu blană sălbatică peste promisiuni abrupte • ţipăt mai aspru decît mersul pe tăişuri de sfinţi • căci în iarna ilizibilă a absenţelor – zăpada cu aripi de tăcere mă poate străbate ca o fantomă • ea, peste tot întunecata – cu lampă de tenebră • singurătatea vîsleşte – picurîndu-şi seva pe clapele misterului • pluteşte pe nor cu neted de tulbure • în amiaza lui nimeni – pe care nici avisul fără formă n-o poate ghici • da, în peştera fără capăt a inimii – unde potopul visează şi străfundurile plâng • tu, fereastră-ţi mai aminteşti de narcisismul meu frenetic – tu, oglindă, de labirinticul meu salt mortal • îmi căutam printre silabe viaţa – această excepţie a timpului • rănile coboară pe pante – dinspre pierdute înălţimi • toate scările sînt dezacordate – şi strigă sepulcrale precum strigoii închişi în chei de sticlă • mă dezbrac de simulacru şi de zeu – de răzbunarea umbrelor ce nu au fost • mă dezbrac de cavernoasa cavernă unde mirajele mor • încetinită, moartea mă caută • oh! depărtare, revarsă-ţi peste mine povara de lacrimi – şi tu regăsire, plîngi în mine cu crengile •