Gerra Orivera - poeziile altor autori

De inima-mi captivă, îndură-te, Părinte,
Și de-al meu suflet, cupă a lacrimii eterne.
Îmi iartă pașii slobozi ce duc către taverne.
Și, iartă-mi Doamne, mâna când cupa o cuprinde!

De ce toți înțelepții și sfinții, dând cu gura
În a vorbi de lumea din cer, – s-au dovedit
Profeți doar ai minciunii? Disprețu-a desmințit
Cuvântul lor, iar gura le-a astupat-o zgura.

De ai alăturea de tine două măsuri de vin și-o cupă,
Să bei în orice adunare, și când ești singur iarăși bea!
Căci Cel ce face și reface tot ce-i în lume nu se-ocupă
Nici de musteți ca ale tale și nici de bărbi cum e a mea.

Norul a venit să plângă iar pe-al ierbii creștet verde.
Fără băutură-n cupă nici o clipă nu-ți mai pierde!
Iarba de sub ochii noștri, când va crește iarăși verde
din argila noastră, oare, ai cui ochi o să-I dezmierde?....

O, tu, inimă, cât lumea ți-o aduce doar mâhnire,
vai, din trupul tău pleca-va duhul fără prihănire!
Șezi pe iarbă, să te bucuri vreo trei zile mai-nainte
de-a-ncolți această iarbă din argila ta fierbinte.

Ăst ulcior, ce-adapă robii, plămădit e dintr-un vrednic
ochi de șah din alte vremuri și din pieptul unui sfetnic.
Fiecare cupă-n palmă-i din obrajii ce-n ulcele
se-oglindiră și din buze de sub negre feregele.

Duse-s cele vreo trei zile ale vieții – pe vecie,
precum apa de pe fluviu, precum vântul în pustie.
De mâhnirea-a două zile nu-mi aduc aminte bine:
cea de ieri lăsată-n urmă, cea de mâine care vine.

Dulce-i pe obrajii rozei adierea-n primăvară,
dulci sunt ochilor verdeața și obrajii cei de pară!
Orice-mi spui de ieri îmi face inima în piept amară.
Veselă, să uiți de-aseară, dulce-i numai astă-seară!

Fost-a fost un strop de apă, și pieri în mare stropul:
fost-a fost un de tină și se contopi cu Globul.
Ce-i venirea ta pe lume? Ce-i plecarea ta? Răspunde!
Din neunde vine-o gâză și se duce în neunde…

Când am fost adus pe lume, lumea nici n-a vrut să știe,
iar când dus am fost, nici lumea n-a crescut în mărenție.
Oricât mi-am plecat urechea și cea stângă, și cea dragă,
pentru ce-s adusul-dusul – n-auzii răspuns, nici șoaptă.