Gerra Orivera - poeziile altor autori

Templul larg și luminos al lumii l-am găsit,
Și am intrat din infinitul amețitor
Ca să pot îngenunchea și să te închin în el;
Lăsând stelele cântătoare în cercul lor neîncetat

Să fie uitat, precum o floare este uitată,
Uitat precum un foc care odinioară cânta aur,
Să fie uitat pentru totdeauna,
Timpul este un prieten bun, el ne va îmbătrâni.

În miez de noapte, strigătul unei rândunele —
Zbura sub bolta înstelată;
Pătrunzător ca durerea, mă chema să te urmez
Peste lume, până la tine.

Am ascuns iubirea în inima mea,
Și am aprins râsul în ochi,
Ca atunci când ne vom întâlni să nu știe
Iubirea mea care nu moare niciodată.

Am căutat printre frunzele ce cad,
Frunze aurii, verzi odinioară,
Să văd dacă Iubirea se ascunde acolo
Și trage cu ochiul printre ele.

Câte milioane de luni de aprilie-au trecut
Înainte să aflu vreodată
Cât de albă poate fi o ramură de cireș,
Și cât de albastru, un covor de scile.

Suntem departe; orașul tace între noi,
Se cufundă în liniște, căci miezul nopții îi clipește ochii,
Vâltoarea traficului a încetat, mașinile sunt goale,
Cinci străzi ne despart, iar peste ele se așterne lumina lunii.

Stăteam lângă un deal
Neted de zăpada proaspăt așternută,
O singură stea privea
Din strălucirea rece a serii.

Am văzut-o într-un tramvai de pe Broadway,
Femeia care aș putea ajunge să fiu;
Am simțit cum iubitul meu o privește
Și apoi se întoarce brusc spre mine.

Mi-am dăruit viața unui alt iubit,
Mi-am dat iubirea, totul, totul —
Dar peste vis trecutul stă să plutească,
Din vis, trecutul cheamă.