George PENA - creaţii proprii

Voi încerca să-mi etalez talentul,
prea am stat în umbră tot mereu;
în ţara asta unde nu-i la preţ poetul
voi încerca să-mi etalez talentul.

E iarnă, iubito, priveşte cum ninge
pe stradă, pe case, chiar şi pe noi;
speranţa în noi, tuşeşte şi plânge
iar aleşii, azi, ne-au declarat război.

Claxonează noaptea pe şosele bătrâne,
ceaţa înlăcrimată e ocărâtă de toţi;
oraşu-i bolnav de sihăstrii păgâne
şi iarna-i pornită şi trasă pe roţi.

Poezia nu-i o mură-n gură,
ci odor cu farmecu-i subtil;
osândeşte la tainică tortură,
poezia nu-i o mură-n gură.

În toamna asta, de taină şi răcoare,
Câmpia ţipă sub lamele de plug,
Aromele de struguri au acelaşi beteşug
Şi se destramă-n asfinţit de soare,

Toată noaptea
te-am aşteptat să vii,
ardea cămaşa
pe mine oftând;

N-o să mă supăr nicodată pe voi
că staţi în faţă şi eu mai înapoi;
ori că prietenii din biografia mea
poartă pe umeri, epoleţi mai de soi.

Sunt Mare Baron; m-am pricopsit cu de toate:
teren arabil, fabrici, câstigate cu puţini bani;
păduri şi iazuri, demult şi cu har subtilizate
de la batrânii bolnavi si ciumpalacii-golani.

Veşnic eu mă zbat,
veşnic eu asud;
doru-i deturnat
şi poemul, nud.

Plec, iar depărtarea cade între noi
şi, vai, atâta timp va trece,
atâtea speranţe crescute-n amândoi
mai pot pe scurtături să-ncerce?