Poezii despre Credinţă:

Spre cald hohotește pământul prin miei
Și crângul își murmură dorul în triluri,
Când jadul poienii se-aprinde –n beriluri
Și mângâie ochii cu vii bănuței.

Iubirea este ghemul magnific al fericirii
Cu firul tors din fuiorul divin al luminii.
Splendoarea vieții a fost dăruită de Iisus
Asigurându-ne că nu va fi niciodată apus.

Nu e uşor să treci prin încercare
Când valuri vin şi bat în barca ta,
Nu e uşor! Dar Domnul este mare
Şi ajutor, mereu El îţi va da!

Noi suntem ca frunzele purtate de vânt
Pretutindeni. Avem rădăcini și cuvânt.
Iisus este muntele, peste El nu se trece.
Nu ne pierdem, ne salvează, ne iubește.

E slăvit Iisus
Răsărit fără apus.
E harul nestins.
***

Coşciug putrezit
care se visează pădure,
pe dinlăuntru înlemnit,
pe dinafară secure.

Limpede-ţi pare cristalul rotund,
mă poartă cu sine în vidul profund,
suspendă fiinţa-mi în recea-i sclipire
cum sufletul ţine în el o iubire.

Pe cerul azurat cu Voroneţ
Se cuptoreşte soarele amiezii,
Privind către convulsia zăpezii
Care-şi trăieşte ultimul dezgheţ.

"Când ai un necaz mare, nu te întoarce cu fața la Dumnezeu să-i spui :"Doamne, am un necaz mare !", întoarce-te cu fața la necaz și spune-i :"am un Dumnezeu mare !"

De câte ori Te strig, Tu vii spre mine
Ești în parfumul florii de cireș

Mergeam în lungul drumului de fier
sărind febril traversă cu traversă
într-un picior de stârc, prizonier
acestui joc de-a pasărea inversă.