Poezii despre Credinţă:

Hai mai aproape, nu pleca prea curând,
sunt singur rămas doar la mine în gând,
un duh rătăcind fără ţel printre umbre,
sub pământ răscolind prin culoarele sumbre!

Fă-mă, Doamne, să însemn
cât un car zidit în lemn,
cât un vierme de mătase
rozând frunzele cărnoase,

Dă-mi numai nopţi, o, Dumnezeule,
Să văd iarba, verdele, cum paşte,
Şi se înfruptă cu ispitele,

Mă împlinesc în tot ce scriu,
pun sufletu’-n cuvinte cum grâul în pâine.

Căldura-nfloreşte seva ce se coace-n fructe,

Înfipt în anotimp până-n plăsele
Mă împrimăvărez în verde viu,
Şi-nseninat de cerul azuriu
Sorb seve noi, dorind să scriu cu ele.

Fratelui Dochim și sorei Vera Cojocaru,
fratelui Vasile și sorei Sveta Guștiuc.

În spicul grâului e frică

De dorul Tău strâng raze şi le cuprind la piept
Când cerul vieţii mele aduce norii-ncet,
Când nu mai văd iubirea nicicând şi nicăieri,
Doar valul lumii care mă las-aşa, stingher...

Îndepărtatele ecouri
Din amintiri demult uitate
De sus, de sus, din munţi de nouri
Răsună-n trâmbiţe-nviate.

S-au adunat nori grei în suflet
Și plouă mocănește printre gene
Obrazul meu, un palid șevalet
Pe care, cât ai da în cremene

Am fost căzut între tâlhari
N-aveam nici haine şi nici bani,
Pe drumul către Ierihon...
Iar lângă mine, nici un om,