Poezii despre Credinţă:

Respir parfumul dimineţii
Cum o pot face doar poeţii
Şi mă îmbăt de-a lui dulceaţă
Ce-n zorii zilei mă răsfaţă.

Citeşti în mine, Doamne, ca-ntr-o carte
Căci înainte-Ţi nu-i nimic ascuns,
De ochiul Tău nimic nu-i prea departe
Şi nici măcar vreun ciob de gânduri sparte

În zorii prinși de-nțepenire
S-aude că, înmugurită,
O simfonie de trezire
E pentru Soare pregătită.

Enigma Timpului

Mă uit la timpul care zboară
Pe pânza vremii lăsând scris

Să-mi cânte inima un cântec lin, şoptit,
să beau un ceai cu Eminescu, la zenit,
să-mi cadă fulgi de nea pe zâmbet, iară,
să îmi colinde-un ţurţur la ghitară,

Lucrarea firii...

E-n firea noastră decăzută
Binelui de-ai sta împotrivă

Eu laud Iubirea...

Eu laud Iubirea nespus de mare
Cel mai scump şi frumos tezaur

Rugile se cheamă, se plâng, se șoptesc
Într-un limbaj neauzit, nevăzut, ceresc,
Și iartă-mă, Tu, Doamne, pentru că le-adun,
Pe toate într-o răsuflare, aș vrea să ți le spun.

De-atâtea ori ai stat plângând
În ceas de neputinţă...
Şi-n mijlociri prin Duhul Sfânt
Cereai cu lacrimi, suspinând,

Eu am pe Domnul, ca Cetate!

Eu am pe Domnul, ca Cetate!
În viaţa-mi sfântă de creştin