Poezii despre Credinţă:

Din catedralele sufletelor triste se ridică la cer
cântecele inimilor noastre,
Cântece ce vor să îți vestească haosul infernal
în care se scaldă omenirea.

Vâjâit străpunge norii,
Ca un bulgăre de foc
Din genuni să-și facă loc
Pe făgașe iluzorii.

Sunt el la puterea zero
Și el ,necuprinsul ,
Mă cuprinde;

Chemarea
...
Vrei un rol pe scena lumii dar locul tău este pustiu
Nu-i nimeni pe locul tău să pară cum că ai fi viu,

Reține!
...
Nu poți vorbi cu Dumnezeu decât prin voalurile florilor, norilor și lunii, când înfloresc salcâmii ținând în mâini cireșii când se culeg măceșii, și numai în vis, dormind într-o livadă sub un cais. Dumnezeu te aude doar de vorbești cu norii când se crapă zorii și dacă treci cu vederea că-ți fură puterea primii stropi de rouă într-o dimineață, când afară e ceață și la munte plouă. Să vorbești cu Dumnezeu e foarte dificil dacă nu ești copil. Căci dacă ești copil, îl poți auzi, suspinând subtil, acolo în tine în sufletu-ți curat și nealterat de lumea ce vrea ca prin soarta ta s-o slujești pe ea. Căci Dumnezeu, reține, e-n starea ta de bine când te gândești la el.

Nu te mai vreau ,ca în trecut
Caricatura mea de lut
Mi-ai fost atâția ani suport
În care moartea făcea sport.

Nu mă tem
...
Nu mă vreau în vreun muzeu
Deja de-acum, e prea devreme,

Cel mai liber om de pe pământ
...
Nu mă puteți zidi în neputință,
Suferința mi-e singura putere,

Aş fi putut să cânt de bucurie,
Alături de-un popor răscumpărat,
De Dumnezeul nostru minunat,
De pajiști verzi pe care ne-a purtat,

Adevărul
...
Adevărul? Adevărul va rămâne un mister de nepătruns, ce poate niciodată nu-l vom ști înainte de-a muri.
Mister de nepătruns, pentru cine n-a ajuns a fi.