Poezii despre Credinţă:

1. Steaua Crăciunului

E liniște și noaptea
A scuturat veșmântul

De-aș fi fost acolo…
…
Nu m-am aflat acolo, dar de m-aș fi aflat?
Ce-aș fi făcut eu oare, vâzându-Te căzut

Sunt în hotarele Sodomei,
Ținutul scârbei și al vomei
De-aici tot chem fără-ncetare
Cu trâmbița răsunătoare-

...în trecerea timpului-
ambiții nelimitate
amăgesc nemăsura.
pervertind verdictul divin

Mi-e frică de-ntuneric, Doamne,
Nu-mi lua lumina ce-o mai am,
Ci iartă-mă, cu tot cu neam,
Fii blând și bun cu mine, Doamne!

Îndrăznește precum El și-a ta fi-va biruința!
...
Motto: ” Îndrăzniţi, eu am biruit lumea” (Ioan 16:33)
...

Ea nu-și pierde speranța în timp ce
se roagă. Nu este deloc simplu,
mai ales atunci când sună clopotele
pentru tot ceea ce se poate înălța

(Domnului Virgil Diaconu )

Logodit fiind cu nimicul
În zadar cuvântul zicu-l

Vor râde crunt, amarnic — și tu vei fi subiectul.
Vor face comparații pe teme seci, banale...
Cu neagră ignoranță îți vor schița portretul,
Mizeria din suflet ți-o vor așterne-n cale.

Mă zbat să scap de trupul ce mă-nşeală,
Să-nduplec urma focului, stăpână.
Un sunet stins amiezile îngână,
Primejdii reci îşi ţes în trup urzeală.