Blacks - creaţii proprii

Revin cu-această nouă analiză
ce o înșir în strofe cu un scop:
de a erupe-n voi o cataliză
s-o facem țării noastre periscop.

E vremea când se naște-o întrebare:
Cu ce-am greșit atunci când te-am văzut?
Căci te-ai născut minunea care doare,
iubirii mele să-i fii Absolut.

Se-ncaieră în ale mele gânduri
tot ce am prins cu-al visului timleac.
Din seva unui dor fără străfunduri
am pescuit al nemuririi leac.

Sunt un protejat, cu siguranță!
Tu ai decis să mă protejezi, pentru a-mi fi bine.
Pentru a trăi...

Ați inundat al lumii eșicher
cu apele murdare de păcate.
V-ați ridicat ca iedera spre cer
în valuri paupere-n demnitate.

Mă-ncearcă azi un gând de libertate
de a zbura spre cerul larg deschis,
să îți culeg șirag de nestemate,
să-ți fac cadou un colier de vis.

De aș urca pe trepte de lumină
corola unui dor să o găsesc,
vei înțelege tot ce mă animă,
că urc spre cer de-un “ieri” să mă feresc?

E viața asta zilnic hărăzită
să ne împartă zahăr și venin.
Îi zicem ”karma”, unii zic ”ursită”,
iar scepticii mai folosesc ”destin”.

Iubirea mea e carul alegoric
ce își trăiește astăzi odiseea
de-a prezenta, pe drept, nu metaforic,
tăria unui dor pentru Andreea.

Un asfințit îmi flutură-n oglindă
scrisori ce curg din ceruri arămii
Și-o frică nevăzută mă colindă
drept epilog la ce ai vrut să fii.