Blacks - creaţii proprii

Mi-e sufletul un cuib al fericirii,
de zbuciumul luminii adăpat.
E un ocnaș ce-n mina nemuririi
tunel spre-a ta iubire a săpat.

Moarte, tu n-ai nicio vină
găsit-ai un suflet vacant,
candid rezervor de lumină
pe care l-ai luat " en passant".

Te-am însoțit în tainice dorințe
și ți-am urmat al aripilor vers,
Dar acuzat am fost de ingerințe
într-un candid și tainic Univers.

Spre ceruri ai întins a ta plecare
în brațe nu mai pot să mi te țiu,
Atrofiate sunt de nemișcare
Le voi tăia la osul sângeriu.

De ce n-aveți gândirea luminată
și suferiți cu toți de-o boală grea
considerând că dreapta judecată
nu se aplică la persoana mea?

Un gând primăvăratec, drept solie,
a tot bătut la ușa unui vis
Și a cerut destinului să-i fie
prolog la tot ce astăzi nu e scris.

E clipa unor gânduri luminate
de-a primăverii tainică sosire,
Când voi ceda zăpezii din păcate
ce n-au primit iertări la despărțire.

Te-am invitat să fii al meu tezaur
Și n-am făcut-o, dragă, în mod deschis,
Dar am trimis cu frunzele de laur
o dulce adiere către-un vis.

Aud clipele prezentului cum trec prin sângele meu.
Al lor mars triumfal suna ca o orchestra dezacordata

Mă mir, pentru că zborul este muzica si armonie, iar ele, cu siguranță, pot zbura.

Picură adânc secunda peste ziua zbuciumată
și a noptii cataplasmă se întinde ca un leac
să-nvelească într-o bură ce-i muncit de judecată
și în mareția lunii e doar miezul unui fleac.