Blacks - creaţii proprii

De vei vedea ca frânt îmi este zborul,
Că cerul se afundă-n infinit,
Nu insista să îmi reneg decorul
Și lasă-mă să simt ce am trăit.

Aho, aho, că iar e timpul
să încalț din nou cuvântul
să pornesc, iar, mintenaș
la margine de oraș,

Pe o scară de credință
să urcăm cu umilință,
cu privirea către cer
ca să ne ferim de ”ger”.

E seara de Crăciun și-n poartă
stau doi copii din alte zări.
În ochii lor speranța toată
e un vulcan de așteptări.

Când garduri se înalță în tăcere
la vremuri ce așteaptă noi schimbări,
Cuvintele ce-mi zburdă prin artere
îmi fi-vor la ce simt, reprezentări.

Poezie interpretabila:

Unii pot sa înțeleagă că în text e vorba despre viață, că, la bătrânețe, viața te aruncă din brațele ei și te trimite spre neștiut, spre nemurire (conform ideii că viața adevărată urmează după moarte)

De ce m-aș înclina pentru mărire,
pentru un jilț ce scârțîe tăcut
în care eu, bolnav de izgonire,
să îmi găsesc în perini așternut?

Mi-e dor, nespus, c-așa a fost să fie
să te iubesc cu un amor proscris,
Iar sufletul să-mi fie-o colivie
în care te păstrez cu propriul vis.

În Ziua Învierii ce-o să vină
deschideți ale sufletului porți,
Să vă fixați pe-a inimii retină
acel opaiț neatins de orți.

Cu lacrimi te întâmpin în gândire...
Un râu de fericire, zălogit,
ca o săgeată-n arcul de iubire,
spre tine îl trimit neprihănit.