Blacks - creaţii proprii

Îți cer, Iubire, să mă prinzi de mână,
așa cum o făceai într-un trecut!
De ce, acum, când lumea se dărâmă
îmi dai Nimicul, gol de absolut?

Că nu ți-am mulțumit îndeajuns
e vina mea și-mi recunosc păcatul
și chiar acum o fac, dar tot pe-ascuns,
și-ți spun că te iubesc ca nimeni altul!

Lumea este o morișcă ce aleargă peste veacuri
și ne deapană-nainte tăinuite feerii,
Lăsând focul din necazuri să se-năbușe în bracuri,
ea ne încântă cu splendoarea ce-o găsim în reverii.

Neputința uitării

Într-un trecut am enunțat o lemă
șoptindu-ți ce simțeam în mod firesc,

Bat clopote in zare pline de speranta
A venit schimbarea anului lumesc
sa deschida viata cu a ei portanta,
sa zburati spre visuri, cu drag va doresc!

Clipa unor noi dispute se înșiră-n orizonturi,
Murgii freamată-n padocuri să pornească la galop,
să culeagă cu-a lor trudă ale fericirii fronturi,
căci dorința de Lumină nu încape într-un cop.

În coada de secundã ce aşteaptã
sã-mi creascã aripi ca în propriul vis,
am sã aștept explozia din faptã
sã mã desprind de frica de abis.

La școala vieții suntem toți elevi
și clasele le absolvim cu brio
cu lauri, indolență sau gâlcevi
ne pregătim cu toții de adio.

De-or trece ani prin zodii curgătoare,
Iar timpul va-încâlci al vieții fir,
Va mai rămâne firul de splendoare
ce gândul mi-l întinde spre Zefir.

Dacă-n școală ai fost paiață
și-ai rămas, des, repetent,
De vrei să câștigi în viață,
fii pe veci obedient!