Blacks - creaţii proprii

Să ne-așezăm pe scaune înalte,
pocalele să curgă în șuvoi,
iar vinul fiert va face să exalte
tot ce gândim adesea despre noi!

De vei gusta a timpului durere
ce-n lacrimi curge din al meu stilou
Nu mă minți spre propria-mi placere
şi spune drept dacă greșesc din nou!

Mă simt cuprins puțin de lașitate
că nu ți-am spus atunci când ai plecat
că te iubesc cum poate... nu se poate
pe-acest Pământ, atât de mult schimbat.

Într-o zi fără de veste
din trecutul îndepărtat
Soarele zvâcnea pe creste
calm sau poate zvăpăiat.

Sunt condamnat să te întreb, iubire,
Cu ce-am greșit atunci când am dorit
să te cioplesc bolnav de fericire
din coada unui cald meteorit?

Printre zilele tăcute ce se-adună în șiraguri
singur îmi măsor avântul de a fi cutezător
și pășesc timid prin lume, să-ntâlnesc secrete praguri
ce se-nalță în fața vieții ca un zid amețitor.

Sunt doar o cifră în al vieții număr
A câtă zecimală nici nu știu...
Să sprijin infinitul cu-al meu umăr
e tot ce vreau, dar nu e-un gând zurliu.

Te-aș căuta acolo în țărână
unde te-a pus lopata de coșmar,
Să-ți spun cât îmi lipsești, o, dulce zână,
și că te strig, dar totul e-n zadar.

Nu voi lansa metafore în stoluri
ca să-mi prezinte tot ce astăzi simt
Și nu voi pune-n versuri alte roluri
decât acel pe care îl consimt.

Sunt resemnat de lupte declarate
de-un odios și nedorit prezent...
La un spital clădit ca o cetate
se dă asaltul fără precedent.