Blacks - creaţii proprii

Plâng ghetuțele de ciudă
că nu au primit nimic...
Așteptau o paparudă
să le strângă la ilic

Am fost odată doi nebuni cu toane...
ce au privit la munții din destin
ce-și trimiteau spre ceruri buzdugane
într-un șirag de piscuri spre divin.

A mea timiditate-i definită
ca un defect ce sapă însetat
în inima de soartă hărăzită
să bată pentru tine și-n păcat.

Crezi că nu dețin în mine a cuvintelor magie,
s-o îmbrac ca pe o capă și să-mi fluture în vânt
când voi înfrunta destinul și temuta lui urgie
ce vor încerca să-mi lege apogeul de pământ?

Scuturată este zarea de-a chindiei frământare,
iar amurgul tropăiește în al cerului regat
așteptând c-al nopții pinten să-l îndemne la scăpare
spre nedumerita lume de a zilei abdicat.

Orice bărbat în lumea asta mare
iubirea și-o ascunde sub veșmânt,
Dar vine clipa când tăcerea doare
și o tratăm cu aripi de cuvânt.

Tăria unui dor nu se dezminte
și nu contează anii ce-au trecut
Atâta timp cât mi te am în minte,
a mea gândire-i dorul absolut!

Stau înghețat pictându-mi viitorul
într-un pastel de visuri spre alt veac.
Tu să mă ierți că-ți cer iar ajutorul,
Dar visul fără tine e boleac.

Am obosit să caut fericirea
ori să străbat poteci fără hotar,
În visuri doar să-mi caut izbavirea
uitată în trecutul cavitar.

De aș lăsa a inimii ființă
să-și spună-n public setea de lumină
mi-ar devoala interna năzuință
de-a fi soția mea, Ecaterină!