Poezii despre Viaţă:

Precum m-agit
În demersuri repetate
Când resimt în fiecare clipă
Cum năvalnic am să mă aduc

În lumea mea,
E doar o noapte-albastră, în care tu și eu ne căutam
Rămâne dulce,
Amintirea noastră și lacrima pe care o gustăm;

Nimic este orișice,
Nimic nu e, ci totul e orice.
Orice nu e nimic, ci e,
Nimic nu-i din nimic ce e.

Ne vom lovi de chinuri și mai grele
Lăsând în urmă teama și regretul,
Doi ochi albaștri vor privi la stele
Cerând să-i fie anulat prezentul.

câteva flori
animă
copacul aproape uscat-
la tv aflăm că

În satul meu au înflorit salcâmii
Și florile-n grădini zâmbesc la soare...
Au dispărut din peisaj stăpânii
Și îi găsim de-acum peste hotare.

caravana durerii trecea încet pe drumul cu oase
opri în fața omului care aștepta la răscruce
apoi plecă mai departe purtând noua povară
ca pe o izbândă în fața morții

E prea tăcută ziua pentru noi
Când zugrăvim cu lacrima cuvântul,
Prin tine îmi simt casa și mormântul
Și greutatea sutelor de ploi.

Același vis
...
Ducem cu noi un vis frumos și greu
Din fiece sămânță o lume să răsară,

la intersecții,
semnele unor fapte cu dublu sens:
șapte sute de monahi athoniți,
izgoniți din mănăstiri,