Poezii despre Viaţă:

Robii timpului
...
Aleargă parcă timpul
Neobosit, aleargă

Mi-a trebuit anunț umplut cu glume
Că vând păcate pline de idile
Și m-am trezit înconjurat de lume,
Cu toată amăgirea sub pupile.

Vibrantă e chemarea pădurii peste noapte,
Feeric dansul gâzelor cu pântece-n lumini,
E rouă,pe necositele pajiști de munte,
În zori se desfac bulbucii și magnificii crini.

un alt
început de martie...
ca un sărut,
câțiva fulgi de zăpadă;

Voi scrie despre trupul meu de gheață
De-o fi să mai petrec printre cuvinte
Că dragostea ce încă prinde viață
O voi slăvi cu lacrimile-mi sfinte

Cui oare îi fac jocul, cui oare-i fac pe plac?
...
De-am vrut să caut sensul vieții mele-n lume,
Am cercetat destule și tot nu l-am găsit

Cântec absurd
...
Viața ne schimbă
Ne pune pastile sub limbă,

Ce e omul?
...
Ce-i omul? Biată frunză călătoare
Smulsă de-o pală de vânt,

În păcura nopții se cască adâncuri
Când crivățul urlă că-i unic stăpân,
Câmpia-i îndură dezgolirea de sân,
Pitit stă păstorul de turma de gânduri.

în fiecare zi mai scriu un cuvânt
pe care nu ți l-am spus încă
te privesc cum respiri
cum clipești