Poezii despre Viaţă:

Când se arcuiesc pe trupu-mi
Inundat de-a ta lumină,
Simt atingerea-ți firească
Si al patosului dor.

Bătrînul pictor
Stînd fără grai în faţa pînzei goale,
Ne îndrăznind s-atingă virginitatea-i albă
Ce-l cheamă șireată, cu scînteieri domoale,

Uneori o rană, alteori un gând,
amintiri si lacrimi legănate-n vânt.

Uneori iubire, alteori nimic,

Clipa

Clipă, te venerăm de când te știm
Și credem că exiști cu adevărat,

Pe drumul verde am pornit
Ca să culeg mărgăritare;
Când soarele a asfințit,
M-așez la mijloc de cărare.

Stinsă mi-e lumina-n suflet și mă doare-această pană
Dacă plâng pe mâna dreaptă mor toți îngerii cu rană,
Obosită mi-e vederea și pe limbă port amarul
Iară somnul e străinul cu care ciocnesc paharul.

Să crezi în cer, dar să nu crezi în stele
Să crezi în viață, dar nu în păcat,
Să porți în suflet numai doruri grele
Rămâi ce ești...un om manipulat.

Un el, o ea şi-o pandemie,
Se întâlnesc deunăzi,
Pentru-a-ncerca, oricum ar fi,
Relaţia lor s-o ţină vie.

Pe alei sunt numai condamnați
Ce râvnesc la dragostea de-odată,
Ochii galbeni, triști si-abandonați
Și suflarea rece ca de piatră.

Ion, al nostru de la sat își cam dorea să aibă zestre
Și într-o zi s-a hotărât să pună lacăt la ferestre
Și-a luat ce-avea el mai de preț, într-un rucsac la drumeție
Și a plecat cu ochii-nchisi, să uite de copilărie.