Poezii despre Viaţă:

Nu știe nimeni cum a apărut
Acolo-n parc, aproape de-o alee
Pierdută printre flori de azalee,
Iar autorul e necunoscut.

Dimineața a dat buzna în dormitor, afară, virușii se năpustesc peste oameni. Nepăsătoare, păsările ciripesc, pentru ele viața merge la fel, cu pași repezi. Citeam despre trăsăturile modernismului în seara de dinainte. Cum să schimb ceva în viața mea? Dacă despoi fiecare zi, ajung la același substrat: trăiesc albastru. Și doar tu știi ce înseamnă albastru. Zâmbesc și zâmbești.

niciodată gri
cerul de primăvară -

Cum fremătam de teamă dar și de bucurie,
Prunci înfrățiți cu jocul, ce foiletam cartea,
Din poze, desert dulce, ne-a fost bogată partea,
Dar slovele... enigmă și dragoste târzie!...

femeia uitase să trăiască nimicurile
de zi cu zi
sau poate nu voia să mai mimeze fericirea

femeia înșelătoare cu brațe de iederă
aștepta răbdătoare în spatele ușii
pe drum treceau bacantele în grupuri
cu voaluri subțiri fluturând pe trupuri

E-aşa de scumpã ziua
Când ştii s-o preţuieşti,
Când ştii cã tu cu dânsa
Nu te mai întâlneşti!

Noaptea nu răspunde firelor de iarbă
Când întreabă-n șoaptă: “Fluturii când vin?
Pot, prin lumea noastră, în privirea oarbă,
Să le-apară file scrise în destin?”

Ninge disperat în noi
și afară frunzele se duc,
suntem pietre care se cunosc
dintr-un trecut.

RĂSPLATA FAPTELOR

Am învățat prin viață să fac bine,
să nu spun „Nu!", chiar și când mi-era greu,

Nu sunt un sfânt ce se hrănește cu durere
Când lumea toată doar de mine se agață
Afară ochii mei sunt iar cuprinși de gheață,
Credința mi-a rămas din nou fără putere.