Poezii despre Viaţă:

Când a-nceput să scrie, se-nserase
Și umbrele din versuri se-alungeau
Spre ceea ce nicicând nu se cântase
În țara-n care plopii se-nsoțeau.

Ei au plecat pe drumuri diferite:
El – peste valuri pline de apus,
Ea – pe cărări ascunse și umbrite
De gânduri care nu i s-au supus.

Mai trec prin Valea Umbrelor, mai trec și-acum
nedeslușiri din vremuri depărtate
în care lumea lor s-a despărțit
de cer și de pământ,

Zadarnic mai trăim
În aste zile rele
Viața celor vii
Rămâne in cimitire

Un vultur mândru se rotea în cer
Și spre Pământ privea cu detașare
Avea pene maro, un cioc de fier
Și la picioare ascuțite gheare.

Cu aerul, când respirăm, strivim în noi lumini
Născute din lacrimile coroanei de spini-
Ne rugăm către Timp să ne lase în pace
Dar el, plictisit, în neștiut ne preface.

Te-așteptam la malul mării …
Tu, în razele de-apus,
Lunecai pe-un val adus
Dintr-o lume-a depărtării,

Orizont pierdut
...
Și ești sărman și iarăși îți e foame,
Aștepți acum să se facă noapte,

Mioapa secure-a speranței
Lovește sacoșa cu pulsuri umane,
Le cerne precum întunericul
Ale florilor scalpuri le cerne -

În fața magaziei de aripi pentru îngeri,
Când abia îmi mijise iubirea
În jurul inimii fumul ei,
-ca o sevă ieșind la lumină