Poezii despre Viaţă:

În loc de concluzie
...
De mă întreb ce am făcut în viața mea de la-nceput,
Aș putea să spun puține, din toate cele câte-am vrut!

Amintirea vremilor ce vin
...
Iar de ne vom trezi, poate e târziu,
Mult prea târziu pentru omenire

La aniversare
Autor Rotariu Dorel

Scriu pomii-n grădină prin iarbă,

Părea că-n ziua-ceea își serbau
Ivirea-n muguri înșirați pe ramuri
Din primăvara plină de balsamuri
Și de cântări ce tocmai se-întorceau.

Cer striat al sfintei mele ciuperci,
miriapozi cât fulgerele – şi-aceleaşi
furnici de crom,
şi spuma laptelui, printre argele,

Acolo unde stâncile coboară
Și-n apa de izvor se oglindesc,
E-o pace care-n suflet se strecoară
Cu razele ce liniștea sădesc.

Ești doar o frunză neajutorată
Purtată prin curenții unui râu,
Lovită, zdrențuită, resemnată,
Târâtă în al valului desfrâu.

La patruzecişidoi de ani şi-o zi,
Din perspectiva anilor de viaţã,
Eşti undeva la jumãtate...ştii?
Şi-oricât ai vrea copil ca sã mai fii,

De-aș ști s-adun lumina ce veșnic o răsfrângi,
Nopțile doar smoală nu mi-ar mai fi calvaruri,
Nu m-ar înfrânge gheața din norii grei, nătângi,
De te-aș răpi-n adâncul din lacu-mi făr’de maluri!

Suntem un strop într-un imens ocean,
Purtat în voia sorţii an de an,
Până la prinderea în cel din urmă val
Ce ne va mistui, într-un târziu, pe mal.