Poezii despre Viaţă:

Nu mai sunt rugăciuni să sprijine bolta
…
Ce liniște-ascult, ce formidabil concert,
Tumultul lumii tace, vlăguit și inert,

Într-o zi, o coţofană,
Care se dădea orfană
În al codrului regat,
Fu chemată la palat,

Și așa, deodată

S-a deschis fereastra (vântul a bătut),
a-nceput să plouă, ceasul s-a udat

Fără vină.
...
Nicio vină nu răzbate din carcasa muribundă,
Nu că n-ar fi, dar știe mintea cea vicleană

Șoptea cu susur de uluce,
Pe undeva, în miezul meu,
Un glas, ce numai Dumnezeu,
Cu milă, l-a putut aduce,

Românii
...
Nu există-n lume mai mari specialiști
În toate câte sunt, văzute, nevăzute

Clipa
...
Viața? Străfulgerare de-o clipă.
Dar cine stă s-o măsoare?

doar tristețea-
unor triluri de privighetoare
atinge
vârfurile plopilor.

Nu se mai aud alte clopote
Oare nu mai mor oamenii?
Sau nu mai au banii
De înmormântări și de plânsete...

Trecut-au anii buni de-acum
Şi din ce-am fost, rămas-am umbră,
Iar perspectiva cea mai sumbră
Este brutalul cap de drum.