Poezii despre Viaţă:

Petale de gânduri
Îmi cad rânduri, rânduri,
Din flori de tăcere
Când vremea o cere.

așteptând un semn pe-ntinderi de ape,
ochiul vârtejului-c-un apetit
nesățios pentru gânduri malefice,
se-ntunecă.//

era o zi din cele cu flori de gheață în inimă
și ea privea cum copacii își rup crengile
din fiecare rană picura ceva asemănător
muzicii

Ce rost mai are să mă plâng?
Nimeni nu vede ce nătâng
Ne zbuciumă în vijelie
Lanul valorilor din glie...

Nu mai respir de mult și crezi că am murit,
Nu pot să fiu nici azi așa cum ți- ai dorit,
Astfel tu înțelegi ce voal de gândiri ude
Îmi las la infinit ca mintea să- mi inunde.

natură moartă
cu stânjenei galbeni
și un zâmbet venit
de departe,

Într- o vază mică, mică,
Lăcrămioarele își pică
Câte-o floricică strânsă
De durere necuprinsă.

Într-o lume care n-ar mai vrea s-apunã,
Învârtindu-se în propriile ţâţâni,
Cine-şi face timp sã spun-o vorbã bunã
Sau s-asculte, cu rãbdare, pe bãtrâni?

ochiul aproape gol
caută
un punct de sprijin,
pentru toate amărăciunile//

Când a săpat fântâna
țăran cu trup de plop,
cădea în noapte-amurgul.
Trudea să spargă dâmb,