Poezii despre Viaţă:

Comoară nesecată, izvoarele străbune
Prin fresce, manuscrise, ne răscolesc gândirea,
Aureolate chipuri pogoar-o viziune
La noi, ce-ntinși pe spate nu-i intuim mărirea!

Magia zâmbetului tău
Îmi face bine dar și rău...
Ce să- înțeleg când îmi zâmbești?
Că vrei să- mi spui din nou povești?

Prin începutu-acestui veac
...
Mă plimb cu mâinile la spate
Prin începutu-acestui veac.

Resemnare
...
Privesc în jurul meu, tăcut
Și văd ce nu e de văzut

Purtăm în noi și iad și rai,
Blestem ne leagă și minuni,
Ne-ngroapă-al cărnii putregai
Cu adevăruri și minciuni.

Ce este oare-o poezie?
- Un gând, un vers,
Pierdut în univers?

Să-l rugăm pe Dumnezeu din cer
..
Noi românii-avem nevoie de odihnă
Am obosit de-atâta hoție și trădare,

Eu nu pot fi sclav!
...
Mâncați din trup cât vreți!
Mâncați-mi carnea toată,

Scriu
...
Am păstrat scrisul din ce mi se cuvine,
Și scriu și scriu și scriu, doar scriu

vindeam nori ghemuiți într-un pahar albastru
la Academie în colț
și flașnetarul obosit
bătea din degete leru-i ler