Poezii despre Viaţă:

E trist și cerul și pământul,
Sub clar de lună nu mai are farmec,
Fără înțeles a devenit cuvântul,
Iar să zâmbim ne e zadarnic.

Nu mai e loc de mine pe pământ,
Mă scuipă grotele afară,
Sunt animalul cel mai blând,
Ce-a evadat din viața sa precară.

N-am mai vorbit demult cu tine,
Dar nici nu pare să îți pese,
Pe buzele ce-mi sunt străine,
Păianjenii au început să țese.

Vanitas vanitatum

Sunt singur Doamne pe pămînt,
Ce zgomot trist din vuiet de mormânt,

În trecutul meu albastru, plin de clipe minunate,
Dansuri, chefuri, câteodată și petreceri până-n zori,
Stând la masa mea murdară, istovit, cu mintea-n noapte,
Apăru ca o mireasă într-o rochie lungă, fără urmă de culori,

Când pleoapa peste pleoapă
Un gând pribeag adapă
Se face întuneric
În universul sferic.

Actori
...
Ce suntem toți mai mult decât
Bieți actori pe scena vieții?

*dedicată C. A.*

sparg cu inima lacătul copilăriei
nu știu de-ai simțit

cuvinte lovesc
bolta de piatră a cerului-
un fel de grenade
humpty-dumpty plimbărețe

Mândrie
...
O, mândrie fără milă,
Tu, ce-nghiți orice mister,