Poezii despre Viaţă:

De sub cortina nopții se-aude-o bătaie
E vântul, ce-și poartă poemele pe umeri
Și le răspândește-n vis pe aripi de ploaie
Sub genele pline de gânduri și de temeri.

Mi-ar trebui răbdarea ce numai moartea-o știe
Sau, poate, numai partea de chin din întuneric,
Să te despoi de broasca din iadu-acesta sferic,
Ce ți-a-nglobat în gușă tristeți din poezie.

O salcie s-a despletit în vânt,
Să se-ncunune cu amenți de soare
Și-n a luminii lungă sărutare,
Rugina unor frunze s-a răsfrânt

Avertizare NewAge
...
Îmi amintesc că de mult v-am spus
v-am spus și chiar voi ați constatat

Aripi de suflet
...
Să nu te-ntorci din drumul tău
dac-ai plecat deja la drum

Așa ți-a fost scris
Lasă-te pătruns de misterul vieții. Timp și spațiu nu există. Ești un suflet dincolo de moarte și prin tine trec toate. Stai pe loc, stâlp de foc și lumină. În tine-i lumea divină. Fine mângâieri de vânt, ecou de duh sfânt, te poartă ușor pe-o ceață de nor, cu ploaia în ploaie dansând. Dar veni-vor curând, pe tine să cadă, fulgi de zăpadă, mii de sărutări reci și mărunte, lacrimi ce cad pe obrazul din brad verde de jad mirosind a rășină, strop de lumină albă, de nea. E vârsta ta, ce uneori doare de îndelungă răbdare și te simți rupt în două, căci lutul te coboară, duhul te ridică, lasă-i să te doară, tu ești nor ce zboară peste lumea mică din care vei ieși, căci o vei părăsi, scântei diamantine vor izbucni din tine, e lumescul ce-ți moare când divinu-ți răsare, să te fie, să-l fii.
Și atât să mai știi: când va fi să fie, parfum de iasomie țâșni-va spre cer, eternul tău mister și cu parfum de lavandă, vei primi ofrandă un delicat giuvaer, minunat ciob de lună ce te prinde de mână și te trage spre el, să fie protectorul ce-ți însoțește zborul din trecător spre etern, ca un prunc cuibărit la sânul matern.
Și toate-ți părea-vor un vis, căci așa ți-a fost scris.

În focul bătăliilor prea grele,
O albă noapte viața ni se pare,
Pulsând cu frumusețile-i amare
Precum un cer incendiat de stele.

Parfumul eternității
...
Iar de-oi pleca,
Aș mai rămâne

Am luat dulcețuri, mângâieri, frumoasă doamnă,
ca pe-o gutuie aurie ce mi-e dată-n dar
și am păstrat din zilele-n balans de toamnă,
blând, ruginiul chihlimbar al vinului, celest stegar,

Se arăta un nefiresc al hazardului
o geometrie piezișă
în verticala sentinței de-a se-ntrupa în femeie
o cădere fără întoarcere