Poezii despre Viaţă:

Mărunțișul
...
Îl vedeam la colț de stradă
Tot în papuci și ăia rupți,

Împinge viața care triumfale,
Dar, între rugăciune și blestem,
E pasul imprudentului boem,

DORINŢE

Să mă urmezi
i-a spus copilul soarelui

Femeia-și întorcea zuluful moale,
Pierdută, parcă,-n vaste nostalgii,
Dar gândurile ei purtau răscoale
Pe-o culme a lumeștilor urgii.

prinzând din zbor
pălăriile cu moț ale sunetelor,
perseidele
alunecă ușor din starea de veghe

Tresar noiane de amintiri,
Din cufărul sculptat în lacrimi,
Îmi întreb inima ,,hai, zi-mi!
Mult mai dăinui-n mănăstiri?’’

Motto: "Să nu te cerți cu oamenii mai mult decât cu tine însuți."

Îmi rabdă sufletul desțelenirea,
Primește-n plin și joardele de vânt,

Pe piscul unui munte negru,
O pasare privea în jos,
Cu ciocul sur, cu pene ecru
Își răsucea ochii pe dos.

din toate părțile,
vânturi rebele dezghioacă
cuvintele-frunze din copacul cunoașterii,
de sens și tâlc.

După atâtea pagini scrise de privirile pestrițe
cuibărite-n vis, golan, nu dau nici macar un ban
pe strai lucitor, de zeu,
dacă nu-i din Dumnezeu.